Își va petrece următorii 12 ani după gratii. Este sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău în privința unui bărbat de 40 de ani, originar din capitală, recunoscut vinovat de comiterea mai multor episoade de escrocherie.
Potrivit procurorilor, în anul 2008 inculpatul a vândut contra sumei de 9 mii de euro un automobil de model „Mitsubishi Lancer” care aparținea unei companii de leasing, unei terțe persoane, inducând-o în eroare cu privire la drepturile sale asupra acestui vehicul.
În anul 2009, sub pretextul fals de a importa un automobil de model „Volvo XC-90” din SUA, la un preț vădit inferior costurilor automobilelor similare pe piața din Republica Moldova, a primit 6200 euro de la o altă victimă, fără a-și respecta angajamentele.
De asemenea, același individ a mai indus în eroare o a treia victimă, căreia i-a vândut la un preț de 2 mii de euro un automobil de model „Mazda Protege”, care nu îi aparținea în realitate.
A patra victimă a fost prejudiciată în sumă de 6500 euro prin aceeași schemă infracțională.
Prin urmare, pentru a se eschiva de urmărirea penală, inculpatul a fugit în Rusia, de unde a fost extrădat în anul 2019.
Potrivit sentinței, escrocul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a gestiona procese financiare pe un termen 5 ani.