Un cetățean străin, cercetat pentru contrabandă. ARBI a aplicat sechestru pe 16 595 000 de hrivne

Un cetățean străin, cercetat penal de CNA, a ajuns pe banca acuzaților pentru contrabandă. Acesta ar fi introdus în Republica Moldova din Republica Turcia  84.386.000,00 hrivne, care ulterior au fost scoase prin contrabandă și introduse pe teritoriul Ucrainei.

Oamenii legii afirmă că inculpatul ar fi încercat să obțină beneficii financiare pe teritoriul Ucrainei, urmare a convertirii hrivnelor la un preț mai avantajos decât cel de procurare de pe teritoriul Republicii Turcia. Acesta ar fi adus în țară banii, iar apoi, prin contrabandă, i-ar fi scos din Moldova.

Astfel, în perioada în perioada 22 ianuarie 2023 – 04 martie 2023, persoana ar fi introdus în Republica Moldova din Republica Turcia mijloace financiare în sumă de 84.386.000,00 UAH, care ulterior au fost scoase prin contrabandă și introduse pe teritoriul Ucrainei. Totodată, la 06 mai 2023, în circumstanțe identice, acesta urma să scoată prin contrabandă hrivne ucrainești în proporții deosebit de mari, dar a fost reținut de ofițerii CNA.

Mijloacele băneşti în valoare de 16.595.000,00 hrivne, depistate şi ridicate în cadrul percheziţiei, au fost puse sub sechestru.

Bărbatul și-a recunoscut vina.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA