Un cetățean român a murit în războiul dintre Israel și Hamas

Un cetățean român a murit în războiul dintre Israel și Hamas, informează Ministerul de Externe din țara vecină. Bărbatul era soldat în armata israeliană și avea dublă cetățenie, română și israeliană.

„Suntem profund întristați de pierderea unui militar al armatei israeliene, cu dublă cetățenie, israeliană și română. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei. Rămânem solidari cu Israel în aceste vremuri grele. România condamnă ferm atacurile asupra populației israeliene”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Twitter a Ministerului român de Externe.

Și premierul român Marcel Ciolacu a venit cu un mesaj.

„România condamnă cu tărie atacurile teroriste asupra teritoriilor şi cetăţenilor statului israelian. Şi îmi exprim regretul profund pentru victimele acestor atacuri şi transmit condoleanţe familiilor îndoliate. Şi noi am primit astăzi vestea că un cetăţean, şi român, a decedat în aceste conflicte şi cred că statul israelian este îndreptăţit să îşi apere ţara cu toate forţele”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres, citat de Digi24.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media