Un carusel în care se aflau mai mulți minori s-a prăbușit la Costești, raionul Ialoveni, în timpul unui festival. Șapte copii, cu vârstele cuprinse între 3 și 12 ani, s-au ales cu diverse traumatisme. Cinci dintre ei au fost transportați la spital. Incidentul grav s-a produs aseară.
Potrivit reprezentanților Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, ambulanța a fost solicitată duminică, în jurul orei 21:46. În regim de urgență, prima echipă PAMU Costești, a inițiat trierea pacienților. Șapte minori au suferit traumatisme de diferite grade. Ulterior, a fost solicitată suplimentar o echipă de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Ialoveni. Medicii de pe ambulanță au acordat ajutor medical la etapa de prespital copiilor.
Ulterior, 5 minori au fost transportați la Institutul Mamei şi Copilului pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.
Caruselul s-a prăbușit din cauza supraîncărcării, fiind depășită greutatea maximă admisă, spun reprezentanții CNAMUP.
Ofițerul de presă a IGP, Mariana Beţivu, ne-a comunicat că Poliția a inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.