Un bloc din centrul Chișinăului intră în reabilitare energetică: Lucrări de peste 8 milioane de lei

În Moldova este în creștere numărul blocurilor locative care beneficiază de lucrări de modernizare energetică. În prezent, acestea sunt efectuate și la un bloc de locuințe din centrul Chișinăului. Lucrările durează aproximativ trei luni, iar costul acestora depășește 8 milioane de lei. Proiectul este finanțat atât din bugetul de stat, cât și de locatari, în cadrul programului guvernamental „Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial din Moldova”, destinat reducerii consumului de energie, a pierderilor de căldură și a cheltuielilor locatarilor pentru încălzire.

 

La blocul de pe strada Grigore Ureche, nr. 14, în prezent sunt izolați termic pereții, sunt schimbate geamurile și ușile de la intrare în scările blocului, precum și reabilitate sistemele de evacuare a apei pluviale. Valoarea lucrărilor va depăși 8 milioane de lei, iar 70% din această sumă este acoperită de stat. De modernizări vor beneficia locatarii celor 61 de apartamente. Contribuția acestora constituie 30% din costul lucrărilor. Pentru familiile vulnerabile și locatarii care nu își pot achita partea de contribuție, statul acoperă până la 90% din cheltuieli.

Locatarii recunosc că așteptau de mult timp realizarea acestor lucrări. Datorită termoizolării clădirii, în timpul iernii apartamentele vor fi mai călduroase, iar cheltuielile pentru încălzire mai mici.

”Foarte bine o sa ne fie la iarna. O sa economisim si bani si caldura o sa avem.”

”Cu puține proiecte putem să ne mândrim,dar e cazul de subliniat faptul că e ceva bine, ceva de laudat.”

”In urma implementării acestui proiect, estimăm economii la factura de energie a tuturor locatarilor de peste 330 000 de lei anual. Resurse care urmează să contribuie inclusiv la reducerea perioadei de recuperare a investiției sau a contribuției pe care o face fiecare proprietar de apartament în 3-4 ani de zile.”, a declarat Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a menționat că lucrările vor dura aproximativ trei luni. Proiecte similare sunt implementate și în alte regiuni ale țării, iar în perioada următoare programul urmează să fie extins în toată țara.

”Înseamnă mai mult confort termic, dar în primul rând înseamnă și mai puține pierderi cu energia și, într-un final, ce este cel mai important, mai multe economii și facturi mai mici pentru fiecare familie beneficiară din acest bloc.”, a spus ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Guvernul Republicii Moldova a alocat 1,4 miliarde de lei în cadrul acestui program, prin Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial, pentru ca un număr cât mai mare de blocuri și familii să poată beneficia de lucrări de eficientizare energetică. Până în prezent, au fost semnate opt contracte pentru efectuarea lucrărilor de renovare energetică a blocurilor de locuințe din Chișinău, Hîncești, Ialoveni, Bălți și Ceadîr-Lunga. De asemenea, în întreaga țară au fost efectuate 127 de audituri energetice ale blocurilor de locuințe. În proces s-au implicat 103 asociații de proprietari din condominii, dintre care 18 proiecte au fost deja aprobate pentru finanțare.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA