Un bărbat de 63 de ani și-ar fi omorât soția, după care a încercat să ascundă urmele crimei. Câți ani de pușcărie riscă

Un bărbat de 63 de ani din Ialoveni și-ar fi omorât soția, iar pentru a ascunde urmele crimei, a schimbat victima de haine, a machiat-o și a anunțat că a găsit-o moartă. Bărbatul riscă până la 20 de ani de pușcărie.

 

Potrivit Procuraturii Generale, în luna decembrie 2023, bărbatul i-a aplicat victimei multiple lovituri peste diferite părți ale corpului, care au dus la decesul acesteia.

Ulterior, în scopul de a șterge orice urmă a infracțiunii, individul a îmbrăcat cadavrul în haine curate, a introdus hainele îmbibate în sânge în mașina de spălat, a mascat leziunile de pe fața femeii cu machiaj, și apoi, la data de 28 decembrie 2023, a apelat serviciul de urgență 112 pentru a raporta că și-a descoperit soția decedată.

Potrivit raportului de expertiză judiciară medico-legală, moartea victimei a survenit cu 3-4 zile înainte de efectuarea autopsiei.

Individul acuzat a ales să nu ofere nicio declarație în cadrul cazului. El este reținut în arest preventiv.

Bărbatul nu este la prima abatere, anterior fiind condamnat la 6 ani de închisoare pentru violență în familie.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media