Un avocat, trimis pe banca acuzaților pentru falsificarea unor documente. Ce pedeapsă riscă

Un avocat, reprezentant al unei companii de creditare, a fost trimis pe banca acuzaților. Acesta este învinuit de falsificarea unor documente, informează Procuratura Anticorupție (PA).

Procurorii susțin că, în acest fel, avocatul urmărea scopul de a obține controlul asupra procesului de insolvabilitate intentat în privința companiei de creditare, de a desemna un anumit lichidator și de a obține o hotărâre judecătorească favorabilă în acest sens.

În mod specific, învinuitul, a înregistrat date false în documentele legate de adunarea generală a creditorilor, schimbând locul desfășurării adunării și inventând motive pentru absența unuia dintre lichidatori, astfel asigurând desemnarea lichidatorului dorit de el. Ulterior, aceste documente falsificate au fost prezentate instanței de insolvabilitate a Judecătoriei Chișinău, sediul Central pentru a influența decizia judecătorească în favoarea grupului de creditori”, precizează PA.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 42 500 la 57 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media