„Ultimul Sunet” în Chișinău: Evenimentul de încheiere a anului școlar va fi organizat pe 30 mai în majoritatea școlilor

Aproape toate instituțiile de învățământ din Chișinău vor organiza Ultimul Sunet în data de 30 mai. Anunțul a fost făcut de Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație în cadrul ședinței Primăriei.

”Din cele 150 de instituții, 146, care sunt în mare parte instituții ale municipalității, preconizează să desfășoare careul solemn în data de 30 mai”, a declarat Andrei Pavaloi.

Potrivit lui Pavaloi, directorii au fost împotrivă să organizeze careul după orele preconizate. Acesta le-a propus să modifice orarul, iar ultimul sunet să se desfășoare dimineața, după care orele să continue.

Potrivit deciziei adoptate de Ministerul Educației și Cercetării, instituțiile de învățământ general au opțiunea de a organiza festivitățile de final de an școlar pe 30 mai sau pe 31 mai. Școlile care aleg 30 mai vor putea desfășura evenimentul festiv după finalizarea lecțiilor.

CITEȘTE ȘI Școlile vor decide singure când organizează ceremonia de încheiere a anului: 30 sau 31 mai

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA