Ultimele 9 autobuze școlare din cele 69 achiziționate cu sprijinul Guvernului României au fost repartizate, anunță Ministerul Educației. Acestea vor deservi elevii din raioanele Briceni, Căușeni, Criuleni, Florești, Ocnița, Rezina, Soroca, Ștefan-Vodă și Comrat.
Mijloacele de transport, echipate cu 17 locuri, respectă standardele europene, fiind dotate cu sistem electronic de control al stabilității, aer condiționat și treaptă de urcare adaptată pentru copii.
Autobuzele au fost procurate din fondurile asistenței financiare nerambursabile de 100 de milioane de euro, oferite de Guvernul României. Din acest lot, 40 de autobuze au fost distribuite în luna august, iar alte 20 în luna octombrie.
România a sprijinit în repetate rânduri îmbunătățirea condițiilor de transport școlar din Republica Moldova. În anul 2014, Guvernul României a donat 100 de microbuze școlare, iar în 2017 alte 95 de unități au fost oferite pentru transportul elevilor din instituțiile de învățământ.