UE aprobă împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina și cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Ambasadorii din Consiliul Uniunii Europene au aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, după aproape 5 luni în care Ungaria și Slovacia s-au opus oferirii banilor. În același timp, a fost aprobat și cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Anunțul a fost fost făcut miercuri de președinția cipriotă a Consiliului. Atât Ungaria cât și Slovacia și-au ridicat vetoul după ce Kievul a anunțat marți seara că livrările de petrol rusesc către ambele țări prin conducta Drujba pot fi reluate, după ce aceasta a fost, în sfârșit, reparată.

„Noi am reparat-o. Sperăm că și Uniunea Europeană va implementa înțelegerile. De asemenea, de mult timp nu există progrese privind noile sancțiuni împotriva Rusiei pentru acest război”, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Potrivit Kievului, tranzitul de petrol prin conducta Drujba a fost întrerupt după ce, în ianuarie, conducta a fost avariată de o dronă rusească. Premierul ungar Viktor Orban a acuzat până în prezent Ucraina că încetinește intenționat repararea conductei și s-a opus, în cadrul UE, acordării Kievului unui credit de 90 de miliarde de euro. Ucraina a anunțat reluarea livrărilor după ce Orban a pierdut puterea în urma alegerilor parlamentare din 12 aprilie, iar noul lider, Peter Magyar a promis că va ridica veto-ul.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA