Ucraina și Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri de război, în baza acordului de la Istanbul

Ucraina și Rusia au anunțat desfășurarea unui nou schimb de prizonieri de război, în baza acordului convenit pe 2 iunie la Istanbul. Deși nu a fost comunicat oficial numărul exact al persoanelor implicate, părțile confirmă că schimbul a avut loc, scrie Agerpres.ro.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că prizonierii eliberați sunt militari care au fost capturați de forțele ruse. Majoritatea în primele luni ale invaziei din februarie 2022. Potrivit autorităților de la Kiev, este vorba despre soldați grav răniți sau bolnavi.

De cealaltă parte, Ministerul Apărării de la Moscova a informat că, în baza acordului, un grup de militari ruși a fost readus. Aceștia se află acum în Belarus, unde primesc îngrijiri medicale și sprijin psihologic.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA