Ucraina își va restricționa, începând cu data de 1 octombrie, importurile de motorină din India din cauza legăturile cu Rusia. Precizările au fost făcute de firma ucraineană de consultanță energetică Enkorr, transmite Reuters, citează Agerpres.
O altă firmă de consultanță, A-95, a anunțat la începutul acestei luni că pierderea unei rafinării cheie din Ucraina în această vară i-a obligat pe comercianți să compenseze prin importuri, cumpărând motorină din India. Chiar și Ministerul ucrainean al Apărării a cumpărat din India o parte din combustibilul de care are nevoie, deoarece acesta îndeplinea standardele post-sovietice.
Rusia a atacat rafinăriile de petrol și instalațiile de depozitare a combustibilului din Ucraina cu drone și rachete. În paralel, importurile de petrol rusesc ale Indiei ar urma să crească în septembrie, sfidând avertismentele venite din SUA.
Firma de consultanță Enkorr a precizat că organismele de securitate ucrainene au ordonat ca toate livrările de motorină indiană importată să fie supuse unor analize de laborator pentru a verifica prezența componentelor rusești.
De asemenea, Enkorr a informat că Ucraina a importat 119.000 de tone de motorină din India în luna august, sau 18% din importurile sale totale de motorină. Înainte de războiul cu Rusia care a început în 2022, Ucraina importa motorină în principal din Belarus și Rusia pentru a compensa lipsa producției interne. Din 2022, Ucraina a importat în motorină în principal din Europa Occidentală.
La rândul său, firma de consultanță A-95 a informat că, în prima jumătate a anului, importurile de motorină ale Ucrainei au scăzut cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 2,74 milioane de tone.