foto:Digi24.ro

Turcia: Erdogan recunoaşte o victorie istorică a opoziţiei la municipale

Turcii i-au dat o lovitură grea lui Recep Erdogan, la alegerile locale. Opoziția a câștigat marile orașe, inclusiv principalul centru economic al țării. Primarul Istanbulului a câștigat cu o marjă largă. El a primit un nou mandat. Și primarul capitalei Ankara și-a păstrat locul, cu o diferență de 25 de puncte față de adversarul său din partidul de la putere. Și la Izmir, al treilea oraș al țării, opoziția și-a reconfirmat supremația.

 

Erdogan își dorise să preia controlul asupra acestor mari centre urbane și a investit mult în campaniile electorale – mai ales la Istanbul, unde a fost primar în anii 90. Surpriza a fost că a pierdut și unele capitale de provincie deținute de mult de partidul lui. În total, republicanii din opoziție au obținut 37% la nivel național, comparativ cu 36% pentru partidul președintelui. E cea mai mare victorie electorală a lor din epoca Erdogan.

Recep Erdogan a recunoscut duminică victoria istorică a opoziţiei la alegerile municipale care, în opinia lui, reprezintă un „punct de cotitură” pentru tabăra sa, la putere din 2002.

Numărarea a aproape 99% din voturi la nivel naţional confirmă că opoziţia turcă a provocat partidului AKP (islamist-conservator) al şefului statului cel mai mare dezastru electoral din ultimele două decenii.

Principalul partid de opoziţie, CHP (social-democrat), a revendicat victoria la Istanbul şi Ankara, cele mai mari două oraşe din Turcia, şi a cucerit multe altele, precum Bursa, mare oraş industrial din nord-vest aflat sub controlul AKP din 2004.

La Ankara, primarul CHP Mansur Yavas, cu un avans considerabil, a revendicat şi el victoria, declarând în faţa unei mulţimi entuziaste că „cei care au fost ignoraţi au trimis un mesaj clar celor care conduc această ţară”. „Alegătorii au ales să schimbe faţa Turciei”, a spus liderul CHP, Ozgur Ozel.

Preşedintele Erdogan, 70 de ani, dintre care 21 de ani la putere, s-a implicat personal în campanie, în special la Istanbul, „bijuteria” ţării, capitala ei economică şi culturală unde a fost primar în anii 1990 şi care a basculat la opoziţie în 2019. Dar angajamentul şefului statului, care a anunţat la începutul lui martie că aceste alegeri sunt „ultimele pentru el”, nu a fost suficient.

Candidaţii AKP s-au menţinut, totuşi, în frunte în mai multe oraşe mari din Anatolia (Konya, Kayseri, Erzurum) şi de la Marea Neagră (Rize, Trabzon), bastioane ale preşedintelui Erdogan, în timp ce partidul pro-kurd DEM şi-a asigurat un avans confortabil în mai multe oraşe mari din sud-estul majoritar kurd, printre care Diyarbakir, capitala neoficială a kurzilor din Turcia.

Pe tot parcursul campaniei, preşedintele Erdogan a participat zilnic la mitinguri, beneficiind de timp de antenă nelimitat la televiziunea publică, unde adversarii săi au fost ignoraţi aproape total. Înfrângerea partidului său (AKP, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării), în special la Istanbul, va avea consecinţe grave, scrie Digi24.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media