Tronsonul feroviar Cahul–Giurgiulești, redeschis după reabilitare: Primul tren a circulat cu succes

Tronsonul de cale ferată Cahul–Giurgiulești a fost redeschis, după ce a fost grav afectat de alunecările de teren din 2022.Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, care a precizat că reabilitarea segmentului de 500 de metri a trecut cu succes toate testele tehnice. Pe traseu a circulat deja un tren cu 30 de vagoane. Ministrul a subliniat importanța strategică a tronsonului, care asigură legătura dintre portul Giurgiulești și restul țării.

”Adică astăzi tronsonul care leagă portul Giurgiulești de toată RM este în deplina funcțiune. Total au fost construiți peste 920 de piloți, aproximativ 8 mii de tone de cement a fost turnat conform proiectului, la etapă actuală vorbim despre o porțiune extrem de solidă de calea ferată, care practic va servi economiei noastre naționale următorii zeci și zeci de ani.”, a declarat Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Reparația a costat aproximativ 60 de milioane de lei. Ministrul Vladimir Bolea subliniază că această rută directă este importantă pentru securitatea energetică. Anterior, companiile petroliere au refuzat să transporte combustibil pe cale ferată, deoarece o parte a traseului traversa teritoriul Ucrainei.

”Și ca să nu fie lovite de rachete și drone s-a luat decizia la nivelul conducerii acestor întreprinderi să sisteze parcursul lor pe calea ferată, lucrul care din primele calcule care au fost prezentate de câtre Calea ferată, aduce pierderi de aproximativ 10 mln de lei Căilor ferate. Acum reieșind din considerentul că noi am redeschis acest tronson, eu cred că în următoare perioadă imediată, se vor începe discuțiile cu companii petroliere-importatoare și nu numai.”, a declarat Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Reluarea circulației pe acest tronson are o importanță economică majoră, deoarece permite transportul mai rapid și mai eficient al mărfurilor, susține președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian.

”Cu cât mai puțin timp se consumă pentru a transmite mărfurile, mai puțini bani, cu atât mai bine. Deci noi o să avem creșterea traficului feroviar de marfă, câtre portul Giurgiulești, Constanța, Galați și asta e bine deasta și se face Fălciu, Valeni, pentru că trebuie să accelerăm, să scurtăm timpul de livrarea mărfurilor.”, a declarat președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Proiectul de reabilitare a presupus lucrări ample: au fost instalați peste 920 de piloni și au fost utilizate aproximativ 8.000 de tone de ciment.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA