Tren direct spre Aeroportul Chișinău până în 2026: Cursa Kiev-Chișinău, testată

Autoritățile promit lansarea curselor feroviare directe către Aeroportul Internațional Chișinău și dezvoltarea infrastructurii aferente până la sfârșitul anului 2026. Primii care se vor bucura de acest privilegiu vor fi pasagerii de pe cursa Kiev-Chișinău. Primul tren de pe această linie a ajuns deja, în regim de testare, pe 14 aprilie, la stația din localitatea Revaca. De acolo, pasagerii sunt preluați de autobuze și transportați direct la aeroport.

 

O stație feroviară modernizată, drumuri noi, inclusiv cu sens giratoriu, și o parcare sunt planificate în localitatea Revaca. Deocamdată, proiectul se află doar în fază de planificare, însă autoritățile promit realizarea lui până la sfârșitul anului 2026. Obiectivul inițial este transportarea pasagerilor de pe cursa Kiev-Chișinăi până la stația cea mai apropiată de Aeroportul Internațional Chișinău, aflată în Revaca. În perspectivă, aceeași facilitate ar urma să fie disponibilă și pentru alți pasageri care se îndreaptă spre aerogară.

Deocamdată, infrastructura stației Revaca se află într-o stare precară. Ministrul de resort, Vladimir Bolea, afirmă că au fost deja lansate primele licitații pentru implementarea proiectului, iar, până atunci, cursa Kiev–Chișinău va circula direct până la Revaca, în regim de testare.

”AND-ul se ocupă împreună cu Direcția mobilitatea urbană de proiectarea și ulterior construcția unei stații care va fi o stație municipală cu aceeași denumire, pentru transport public, sensul geratoriu și stația mare de preluare a pasagerilor cu posibilitatea pietonal câțiva zeci de metri de mers de la acea stația până la stația Revaca- Aeroport. Toate sunt în proces de lucru, proiectările au loc pentru clădirea așa-numitei gări., a spus ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.

În ceea ce privește costul proiectului și termenele exacte, ministrul nu a oferit detalii clare, însă a dat asigurări că primele rezultate vor putea fi văzute până la sfârșitul acestui an.

”La etapă actuală noi vorbim despre niște resurse financiare care nu avem preț, pentru că urmează să fie proiectare după care din baza proiectului vom afla cât costă acest proiect. – Când ar putea fi pus în funcțiune proiectul?- Depinde de proiectare și depinde de lucrările care urmează a fi efectuate, noi încercăm, estimativ în 2026 să finalizăm acest proiect.”, a mai spus Bolea.

Totodată, Bolea a declarat că este analizată și posibilitatea introducerii unor curse regulate între centrul capitalei și Revaca, cu extinderea ulterioară a traseului până în localitatea Sîngera și înapoi spre Chișinău. Calea Ferată din Moldova consideră că proiectul este o oportunitate pentru dezvoltarea transportului feroviar interurban.

”În baza rezultatelor testării și a feedback-ului călătorilor, specialiștii vor analiza oportunitatea eventualei implementări a rutei, concomitent cu identificarea unor soluții viabile pentru revitalizarea rutelor feroviare naționale.”, – menționează CFM.

În prezent, durata călătoriei cu trenul de la Kiev la Chișinău este de aproximativ 18 ore, iar prețul biletelor pornește de la 1000 de lei. Amintim că autoritățile au mai promis anterior lansarea unei conexiuni feroviare directe între centrul capitalei și aeroport, proiect care urma inițial să fie realizat până în primăvara anului 2026.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA