Trei persoane din Hîncești sunt acuzate de corupere electorală. Procuratura din raionul Hîncești a finalizat ancheta și a trimis dosarul în instanță.
Potrivit procurorilor, cei trei ar pus la cale un plan de corupere electorală la nivel național. Aceștia ar fi acționat în numele partidelor „Șansă”, „Renaștere” și blocului electoral „Pobeda (Victorie)”, determinând alegătorii să voteze pentru anumiți candidați la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024.
În raionul Hîncești, cei trei ar fi oferit alegătorilor din localitățile Drăgușenii Noi, Stolniceni și Ciuciuleni sume de 200-400 de lei pentru a-și exprima votul într-un anumit fel.
De asemenea, au colectat date personale ale cetățenilor, pe care intenționau să le folosească pentru deschiderea de conturi bancare în afara țării. În acest scop, au oferit informații despre utilizarea unei aplicații bancare rusești.
Suspecții sunt cercetați în stare de libertate.