Trei decenii, într-o expoziție. Au fost expuse zeci de documente dedicate relațiilor dintre Republica Moldova și UE

Zeci de documente privind relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, stabilite acum 30 de ani, au fost adunate într-o expoziție tematică în cadrul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

Pe parcursul lunii mai toți doritorii vor avea posiblitatea să facă cunoștință cu publicații, informații și materiale audiovizuale care reflectă întreaga cale pe care a parcurs-o Republica Moldova de la primul pas oficial către Uniunea Europeană, de la semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare în 1994 și până în prezent.

Directoarea Bibliotecii Naționale a pecizat că colecția a fost adunată ani de zile.

„Deja s-a regăsit în Biblioteca Națională, deja a fost adunată grație bibliotecarilor care au înțeles importanța acestui proces și doar a fost nevoie de o conceptualizare și de a puncta foarte bine cele mai importante evenimente dar și activități și acțiuni pentru Republica Moldova”, a menționat Elene Pintilei, director general la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Prezent la inaugurarea expoziției, Ambasadorul UE Jannis Mazeiks a subliniat că expoziția este o oportunitate de a studia ce reprezintă Uniunea Europeană cu adevărat.

„Pentru mine această expoziție este o parte din istorie, o parte din prezent, trecut și viitor, deoarece putem vedea cei 30 de ani de relații. Cum s-a dezvoltat începând cu primul acord, acordul de liberalizare a vizelor, de asociere, de comerț până îm momentul când Republica Moldvova avansează ca țară candidat. O parte din prezent deoarece este o țară candidat. O parte din viitor deoarece privim câtre Republica Moldova, ca la un viitor stat membru al Uniunii Europene” , a spus Jannis Mazeiks, șeful Delegației UE în Republica Moldova.

„ Asistența în ceea ce ține de lupta cu corupția, justiția, primele reforme care se întâmplă și ieri și astăzi și mâine se vor întâmpla și securitatea. Securitatea este foarte importantă, mai ales în această perioadă”,

Un loc aparte este rezervat panourilor informaționale privind asistența Uniunii Europene în cifre și fapte acordată Republicii Moldova pe parcursul anilor de parteneriat.

Uniunea Europană drept cel mai important partener comercial peste 65 la sută din exporturile RM astăzi au drept destinație piața UE, și peste 45 la sută din importuri, de asemenea vin din UE. UE nu este doar un partener comercial, este și cel mai mare finanțator și partener de dezvoltare al Republiccii Moldova”, a spus Rodica Crudu, secretar de stat pentru Integrarea Europeană.

Relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost formal consacrate prin semnarea, pe 28 noiembrie 1994, a Acordului de Parteneriat şi Cooperare, care a intrat în vigoare în data de 1 iulie 1998 pentru o perioadă iniţială de 10 ani cu posibilitatea prelungirii tacite. Documentul stabilea cadrul juridic al relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi UE în domeniul politic, comercial, economic, juridic și cultural-ştiinţific.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media