30 de treceri la nivel cu calea ferată din întreaga țară vor fi transformate. Anunțul a fost făcut de Calea Ferată. Acestea nu vor mai fi dirijate cu bariere mecanice, ci doar semnalizate prin indicatoare rutiere.
Potrivit CFM, decizia a fost luată în contextul reducerii drastice a fondurilor disponibile pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii feroviare. Măsura este considerată inevitabilă pentru menținerea funcționalității rețelei.
Astfel, participanții la trafic nu vor mai fi avertizați prin coborârea barierelor sau semnale automate în momentul în care se apropie un tren. Șoferii și pietonii vor trebui să acorde o atenție sporită atunci când traversează calea ferată.
CFM îndeamnă toți participanții la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație.