Tot mai mulți moldoveni accesează online jocuri de noroc pe platforme neautorizate, anunță ASP

Tot mai mulți moldoveni accesează online jocuri de noroc pe platforme care nu sunt autorizate în Republica Moldova. Acestea funcționează în afara controlului statului, iar autoritățile avertizează că utilizatorii riscă să-și piardă banii, să-și expună datele personale și să nu-și poată recupera eventualele câștiguri. În ultimii cinci ani, peste 7 600 de site-uri și platforme ilegale au fost identificate și incluse în mecanismul de blocare.

Platformele neautorizate sunt identificate de Agenția Servicii Publice sau raportate de cetățeni. Ulterior, acestea sunt blocate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații. În cele din urmă, Ministerul Afacerilor Interne îi poate trage la răspundere pe cei care organizează ilegal jocuri de noroc. Pentru a identifica mai rapid astfel de platforme, ASP, Agenția Proprietății Publice și Loteria Națională a Moldovei pregătesc o Platformă Inteligentă de Identificare a Site-urilor Neautorizate. Aceasta se află în etapa finală de avizare. Lista site-urilor neautorizate poate fi verificată de cetățeni pe site-ul ASP. În Republica Moldova, singura entitate autorizată să gestioneze jocurile de noroc care fac obiectul monopolului de stat, inclusiv loteriile, pariurile sportive și automatele de joc, este Loteria Națională a Moldovei. Încasările la buget au crescut în ultimii ani, de la peste 65 de milioane de lei în 2021 la peste 504 milioane de lei în 2025. În primele șase luni ale acestui an, statul a încasat deja peste 436 de milioane de lei din acest domeniu.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA