Tot mai mulți locuitori din regiunea transnistreană apelează la ANOFM pentru a-și găsi un loc de muncă pe malul drept. Cel puțin asta arată datele prezentate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Potrivit datelor, în ultimii patru ani, în câmpul muncii au fost plasate peste 510 persoane din regiunea transnistreană. Acestea au participat la cursuri de calificare, recalificare, perfecționare și specializare.
Biroul Politici de Reintegrare precizează că cetățenii înregistrați cu statut de șomeri de pe malul stâng au beneficiat de servicii de informare, intermediere a muncii și ghidare în carieră. În primul semestru al acestui an – 221 de persoane, în 2024 – 373; iar în anul 2023 – 277 de persoane.
”Se constată o creștere constantă a numărului de cetățeni din regiune care accesează servicii de ocupare a forței de muncă, sprijin pentru mobilitate profesională și asigurare de șomaj, ceea ce contribuie treptat la integrarea acestora în sistemul economic și social al Republicii Moldova”, precizează Biroul Politici de Reintegrare.