Tot mai multe persoane se adresează medicilor cu înțepături de căpușe. Ce spun specialiștii

Încălzirea vremii aduce și riscuri pentru sănătate. Tot mai multe persoane se adresează medicilor cu înțepături de căpușe. Medicii atenționează că, pe măsură ce oamenii petrec mai mult timp în natură, incidența mușcăturilor va crește. Pentru a reduce pericolele, autoritățile municipale au anunțat că, începând de vineri, vor stropi cu soluții speciale toate zonele verzi din Capitală, precum parcuri și alte locuri publice.

În ultima perioadă, la Institutul de Medicină Urgentă s-au adresat 12 pacienți cu înțepături de căpușe. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Dorina Arsene, ne-a spus că oamenii au primit ajutor specializat și li s-a prescris tratament la domiciliu. Oamenii cu care am reușit să discutăm ne-au spus că, deși în acest sezon, încă nu au avut incidente cu înțepături de căpușe, le este frică de acestea. Astfel că, atunci când merg în natură se protejează, iar atunci când observă insecta se adresează la medic.

”Preconizăm în mai să plecăm la pădure să ne mai destindem și, sincer, mi-i frică. Știu că sunt spray-uri sau, cel mai bine, am citit pe internet că trebuie să ne îmbrăcăm astfel încât pielea să nu fie liberă. Am două cazuri reale de două femei care, cu părere de rău, deja merg spre a invaliditate, iar una a decedat din cauza insectelor, a căpușelor”.

”Alții au încercat să le scoată singuri, alții s-au adresat la medic, iaca soția s-a adresat la medic fiindcă ea nu a putut să le scoată și s-a dus la spital”.

”Cred că e necesară adresarea la medic, chiar la urgență, depinde cât de adânc este fixată căpușa în piele, pentru că asta se vede; când e la suprafață, evident că mai ușor se extrage”.

Medicii avertizează oamenii să nu încerce să-și scoată singuri căpușele în condiții de casă, ci atunci când o observă, să se adreseze imediat la medic. Asta deoarece, consecințele pot fi grave.

”Scoaterea căpușei sau extragerea căpușei trebuie să fie foarte atentă și foarte riguroasă. În cazul în care aveți dubii sau nu sunteți siguri că o să faceți acest lucru, noi rugăm și insistăm la acest capitol să nu o faceți în condițiile de domiciliu. Nu sunt persoane mai puțin sau mai mult vulnerabile, noi toți, absolut, de la cel mic, de la 0 zile până la o anumită vârstă, suntem toți predispuși sau avem probabilitatea să avem o înțepătură, mușcătură de căpușă”, Viorica Sorbalo, medic de familie.

Totodată, medicii ne spun care sunt simptomele ce ar trebui să ne alarmeze și vin cu unele recomandări.

”Boala cea mai des întâlnită este boala Lyme sau encefalita de căpușă, acestea sunt cele mai grave complicații provocate de mușcătura de căpușă. Atunci când mergem în locuri de pădure sau cel puțin mergem la plimbări, ar fi cel mai bine să îmbrăcăm haine de culoare deschisă pentru a vedea căpușa la nivelul tegumentelor sau la nivelul hainelor”, Viorica Sorbalo, medic de familie.

Întreprinderea municipală ”Spații Verzi” anunță că, începând cu ziua de vineri, în toate spațiile verzi din Chișinău se va interveni cu soluții chimice speciale pentru a combate înmnulțirea căpușelor. Lucrările vor avea loc pe timp de noapte.

”Va lua măsuri de combatere chimică a căpușelor, prin tratamentul cu substanțe inofensive pentru oameni și animale. Acest tratament va fi făcut pe timpul nopții, după orele 22:00, pentru ca persoanele să nu fie incomodate de aplicarea acestui tratament. Noi preconizăm ca tratamentul chimic să se desfășoare la sfârșitul acestei săptămâni”, Victor Nichituș, purtător de cuvânt Întreprinderea municipală ”Spații Verzi”

Cea mai frecventă boală transmisă de căpușe este boala Lyme. Potrivit datelor Agenției Națioanele pentru Sănătate Publică, pe parcursul anului 2025, în Republica Moldova au fost diagnosticate 159 de cazuri de boala Lyme, în scădere comparativ cu 2024 când au fost înregistrate 249 de cazuri.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA