Tiraspol a respins ajutorul Uniunii Europene de 60 de milioane de euro, care ar fi permis regiunii transnistrene să reducă dependența de Rusia și să asigure stabilitatea energetică. În ciuda acestui refuz, Chișinăul va permite tranzitul gazului către locuitorii din stânga Nistrului, pentru a preveni o criză umanitară. Despre asta a anunțat premierul Dorin Recean. Într-o postare pe Facebook, prim-ministrul a explicat că gazul va ajunge în regiune printr-un nou mecanism de aprovizionare, însă Tiraspolul va trebui să îndeplinească o serie de condiții.
„Pe termen mediu, oferta UE de 60 de milioane de euro era o soluție care să dezlege regiunea transnistreană de șantajul și instabilitatea energetică. Tiraspolul a refuzat această soluție. Rusia nu le permite să accepte ajutorul european, din frica de a pierde controlul asupra regiunii”, explică prim-ministrul. Potrivit oficialului, Tiraspolul a refuzat să crească, treptat, tarifele la gaze naturale pentru consumatori, ceea ce era o condiție de bază pentru a beneficia de ajutorul european în valoare de 60 de milioane de euro.
„Soluția pe care a ales-o regimul de la Tiraspol înseamnă că locuitorii regiunii transnistrene vor continua să trăiască într-o stare de imprevizibilitate și îngrijorare cu privire la furnizarea gazului. Este o soluție care nu rezolvă problema pe termen lung”, menționează Recean.
În pofida deciziilor radicale, autoritățile de la Chișinău nu vor bloca livrarea gazului „și nu vom lăsa oamenii de pe malul stâng să înghețe”, conform spuselor premierului. În această ordine de idei, a fost realizat un plan exact, care descrie, pe etape, cum va ajunge gazul în regiunea transnistreană:
- O companie din Ungaria – MET Gas and Energy Marketing AG – va fi achitată de JNX General Trading L.L.C, din Dubai, și va aduce gazul la frontiera cu Republica Moldova. Ambele companii au fost verificate. MET Gas and Energy Marketing AG este trader de gaze naturale pe piața europeană. Pentru JNX General Trading L.L.C nu au fost identificate neconformități în ceea ce privește legislația națională și internațională. La fel, în spatele companiilor nu au fost identificați cetățeni moldoveni.
- MET Gas and Energy Marketing AG va livra gazul la hotar cu R. Moldova în baza contractului semnat cu Moldovagaz.
- Tiraspol va achita în avans costurile de tranzit pentru gazul transportat de la frontiera cu Republica Moldova spre regiune în baza unui acord între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz.
- Chișinăul permite acest tranzit, iar Tiraspolul va întreprinde câteva acțiuni care să demonstreze deschidere: eliberarea deținuților politici, rezolvarea problemei liceului din Rîbnița, păstrarea televiziunii publice moldovenești în grilă, scoaterea posturilor de control instalate în 2022 (33, dintre care 11 încă sunt active).
- Important: acesta nu este un acord între Guvernul Republicii Moldova și Rusia sau alte entități, ci o permisiune din partea Guvernului ca oamenii din regiunea transnistreană să primească gaz și să nu înghețe.
„Noi am demonstrat că vrem și avem capacitatea să ajutăm oamenii de pe malul stâng. Când Kremlinul a eșuat să ofere condiții elementare de viață în regiune și a lăsat oamenii în frig și întuneric, noi, alături de prietenii europeni, am reușit să ducem căldură în casele oamenilor. Vom continua să luăm decizii raționale și responsabile pentru a menține pacea și buna înțelegere în toată țara”, a declarat Dorin Recean.
La final, prim-ministrul a menționat că aceste subiecte vor fi discutate azi la CSE.