Tinerii specialiști din domeniul culturii vor primi indemnizații unice de 120 000 de lei

Tinerii care se vor angaja, după absolvire, în instituții publice din domeniul culturii, vor primi o indemnizație unică în valoare de 120 de mii de lei. Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Culturii, cu scopul de a motiva tinerii să se angajeze în instituțiile de cultură din țară.

 

Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în lectura a doua de Parlament.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior angajați conform repartizării Ministerului Culturii vor beneficia de o indemnizație unică de 120 de mii de lei. Absolvenții instituțiilor profesional-tehnice vor primi o indemnizație de 90 de mii de lei. Suma va fi acordată în trei tranșe egale, pe parcursul primilor trei ani de activitate.

Potrivit datelor statistice, în ultimii trei ani, din cei 913 absolvenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la profilul Arte doar 90 s-au angajat în domeniu. În același timp, niciunul din cei 265 de absolvenți ai celor cinci instituții de învățământ profesional tehnic cu profil de arte nu a fost plasat în câmpul muncii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA