Terenul de pe strada Tighina va fi vândut Ambasadei SUA. Guvernul a elaborat un nou acord în acest sens

 Terenul fostului stadion republican de 5,2 hectare, de pe strada Tighina, va fi vândut Ambasadei SUA prin intermediul unui acord. Guvernul a inițiat procesul de negociere a documentului. Autoritățile menționează că terenul este abandonat de aproape 17 ani, iar acum va putea fi valorificat. Se estimează că prețul de vânzare va fi de circa 15 milioane de euro.

Banii din vânzarea terenului vor fi alocați pentru câteva proiecte importante, anunță Guvernul.

  • crearea Centrului de Cultură și Artă contemporană „Universul”;
  • reparația școlilor sportive din toată țara;
  • realizarea studiului de fezabilitate și proiectarea viitorului Stadion Național.

Vânzarea se va face cu câteva condiții obligatorii: păstrarea porților ca obiect arhitectural de valoare, crearea unei zone verzi pe acel teren și respectarea unor restricții de înălțime.

Până pe 10 aprilie, proiectul urmează a fi avizat de ministere și de Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană. Ulterior, vor începe negocierile care vor stabili exact textul noului acord, inclusiv suma finală a tranzacției, înălțimea construcției și banii care vor fi asigurați de partea americană pentru răscumpărarea clădirilor de la proprietarii privați.

Ambasada SUA caută un teren pentru sediu mai bine de 20 de ani. Prima discuție privind acest teren a avut loc în 2008, la scurt timp după demolarea, în 2007, a fostului stadion. Prima solicitare oficială a Ambasadei SUA de a obține acest teren a fost făcută în 2015 și de atunci reprezentanții misiunii diplomatice discută cu autoritățile de la Chișinău. Ambasada va investi cel puțin 250 de milioane de dolari în acest proiect care va oferi un plus de valoare centrului urban al Chișinăului.

Pe parcursul a mai mult de 30 de ani, SUA au ajutat cetățenii Republicii Moldova cu peste 2,5 miliarde de dolari asistență nerambursabilă. Avem un parteneriat strategic, stabil și puternic cu SUA.  Nu este vorba despre vânzarea stadionului, având în vedere că acesta a fost demolat în 2007.

Executivul menționează că este vorba despre vânzarea unui teren lăsat în paragină. De 17 ani zona este insalubră, murdară, transformată în adăpost pentru câini vagabonzi și oameni ai străzii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media