IGC

Tentativă de mituire eșuată: Angajată din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri a raportat un caz de corupție

O angajată a Direcției regionale „Centru” din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) a fost supusă unei tentative de mituire în timpul exercitării atribuțiilor sale de serviciu. Un cetățean în vârstă de 26 de ani a încercat să ofere suma de 3.500 de lei pentru a facilita susținerea testării psihologice necesare în procesul de angajare.

Demonstrând profesionalism și integritate, angajata a refuzat orice avantaj ilicit și a raportat imediat incidentul autorităților competente, potrivit unui comunicat emis de IGC.

Instituția declară că condamnă ferm orice tentativă de corupere a angajaților săi și reafirmă angajamentul său pentru integritate, transparență și respectarea legii
În acest context, IGC recomandă cetățenilor:
  •  să evite orice tentativă de mituire;
  •  să sesizeze autoritățile competente, în cazul în care observă nereguli sau acte de corupție;
  •  să denunțe manifestările de corupție, contactând Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.
Inspectoratul General de Carabinieri subliniază că nicio formă de corupție nu va fi tolerată, iar cei care încearcă să influențeze ilegal activitatea carabinierilor vor fi trași la răspundere conform legii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA