VIDEO Taxatorul din Chișinău care distribuia pasagerilor tichete false va fi eliberat din funcție

Cazul taxatorului autobuzului din Chișinău care a distribuit pasagerilor tichete false ar putea ajunge pe masa procurorilor. Asta a cerut edilul Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi a ședinței operative a serviciilor Primăriei  Capitalei.

Indicațiile primarului general vin în contextul rezultatelor anchetei de serviciu desfășurate la Parcul Urban de Autobuze (PUA), după ce Vitalie Mihalache,  șeful Direcției generale mobilitate urbană (DGMU), a comunicat că ancheta cu privire la acele bilete false care au fost depistate în transportul public a luat sfârșit.

„Conform anchetei, a fost constatat doar un caz în care astfel de tichete au fost utilizate. Toate circumstanțele în care aceste bilete au fost multiplicate au fost constatate, iar persoanele implicate au fost identificate. Totodată, au fost demarate lucrări de verificări inopinate pe toată rețeaua”, a spus Mihalache.

Șeful DGMU a mai comunicat că au  fost efectuate măsuri de atenționare și nemijlocit de mustrare a celor care au asigurat verificarea acelor bilete.

La rândul său, Ion Ceban, a solicitat ca materialele investigației să fie transmise procuraturii.

Nu se discută. Dat afară și trimise materialele toate la procuratură. Dacă vreți să nu repetați astfel de cazuri, trebuie să fie cele mai dure măsuri aplicate în această privință. Eu înțeleg că-s șmecheri și găsesc soluție, de a fugi pe foaie de boală. Imediat, prima zi când se întoarce la lucru, dat afară și dat pe mâna procuraturii”.

Vitalie Mihalache a precizat că în prezent taxatorul care a comis fapta se află în concediu medical, însă s-a decis ca acesta să fie concediat imediat ce va reveni la serviciu.

Amintim că, la mijlocul lunii iulie, o tânără din Chișinău ar fi primit un tichet fals în timpul unei călătorii în afara orașului.

”Din start am înțeles că tichetul nu este OK, deoarece un tichet nu poate fi alb. Am oprit taxatorul și l-am întrebat: ce bilet mi-ai dat? A spus să tac, să nu fac gălăgie, deoarece el îmi dă alt bilet”.

Tânăra a reclamat și alte încălcări ale angajaților parcului urban de autobuze. Ea susține că, deseori, când circulă cu transportul public în afara orașului, nu primește suficient rest sau taxatorii nu îi oferă tichetul după ce a fost plătit.

CITEȘTE ȘI: Sistemul de vânzare a tichetelor în transportul public din Chișinău ar putea fi securizat. Precizările șefului DGMU

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA