Țările de Jos s-au opus ferm unui nou plan european care ar fi oferit Ucrainei prioritate la aderarea la Uniunea Europeană. Deși recunoaște că viitorul Ucrainei și al Republicii Moldova este în UE, premierul interimar Dick Schoof a declarat că schimbarea regulilor de aderare nu este soluția.
Planul, propus de președintele Consiliului European, portughezul António Costa, prevedea ca, pe parcursul negocierilor de aderare, unele decizii să fie luate prin majoritate de voturi. Veto-ul să fie păstrat doar pentru etapele decisive. Măsura ar fi permis depășirea blocajelor repetate impuse de Ungaria. Țara refuză constant începerea negocierilor cu Ucraina, chiar dacă aceasta îndeplinește criteriile tehnice.
Inițiativa a fost salutată de majoritatea statelor membre și de Comisia Europeană. Totuși, Țările de Jos au refuzat categoric. Țara a argumentat că, dacă regulile sunt relaxate pentru Kiev și Chișinău, atunci ele ar trebui aplicate și altor state candidate.
„Aderarea este un proces lung și riguros de reformă. Blocajul Ungariei este foarte nedorit și afectează credibilitatea extinderii. Soluția nu este să ocolim regulile de unanimitate”, a spus premierul Dick Schoof.
Negocierile de aderare presupun șase faze și 35 de capitole tematice. În peste 20 de momente diferite, statele UE au posibilitatea să blocheze avansarea unui candidat. Țările de Jos insistă să păstreze acest mecanism intact, pentru a se putea opune acolo unde consideră necesar.