Un târg pascal a fost deschis în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. Târgul tematic se va desfășura în perioada 1-4 mai. Vizitatorii vor putea să cumpere produse alimentate și nealimentare tematice, în contextul sărbătorilor de Paști, de la producătorii autohtoni, anunță municipalitatea.
Totodată, în perioada: 27.04-04.05.2024, în sectoarele orașului sunt organizate târguri tematice cu produse pascale.
Mai mult, în zilele de 12 și 13 mai 2024, sunt prevăzute activități de comerț la intrările în Cimitirul „Sfântul Lazăr” din str. Doina, cu pască, cozonaci, produse de patiserie fără cremă, băuturi răcoritoare și fierbinți, flori și compoziții florale, mai anunță Primăria.
”Agenții economici participanți la târguri vor asigura: aspectul exterior al locurilor de comerț corespunzător tematicii sărbătorii, comercializarea doar a produselor permise, în baza actelor administrative emise de către APL, respectarea condițiilor de livrare și păstrare pentru produsele plasate spre comercializare, echiparea corespunzătoare a personalului de deservire etc”, a scris edilul Ion Ceban pe Facebook.