Ziua Familiei, celebrată cu bucurie de copiii cu deficiențe de auz
Peste 50 de elevi de la Școala Nr. 12 pentru copii cu deficiențe de auz și surditate tardivă din Chișinău au marcat Ziua Familiei . Ei au avut serie de activități alături de părinți și cadrele didactice. Evenimentul a demonstrat importanța vitală a
FOTO Ce spun autoritățile despre modul în care susțin familiile din Moldova
Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, mai multe ministere din Republica Moldova și-au reafirmat angajamentul față de sprijinirea familiilor prin politici concrete, investiții și inițiative. Instituțiile au transmis mesaje și au evidențiat proiectele care contribuie la bunăstarea familiilor din întreaga țară. Ministerul Sănătății
O lună dedicată Familiei: Autoritățile celebrează 15 mai cu activități de promovare a valorilor familiale
Ziua de 15 mai este dedicată familiei. În acest an, autoritățile din întreaga țară vor celebra Ziua Familiei printr-o serie de activități menite să promoveze valorile familiale. Evenimentele sunt organizate pe parcursul lunii atât de autoritățile centrale, cât și de cele locale. Acestea