Parlamentare 2025: ASP îndeamnă alegătorii să verifice valabilitatea actelor de identitate pentru a putea vota
Agenția Servicii Publice îndeamnă cetățenii să verifice valabilitatea actelor de identitate pe care le dețin pentru a putea vota la alegerile parlamentare din toamnă. Iar în caz de necesitate să întreprindă acțiunile necesare pentru preschimbarea acestora până la data scrutinului. Potrivit Codului electoral, votarea
Numărul secțiilor de votare din stânga Nistrului ar putea fi redus la parlamentarele din toamnă
Numărul secțiilor de votare deschise pentru moldovenii din stânga Nistrului ar putea fi mai mic la alegerile parlamentare din toamnă. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Roman Roșca. Acesta susține că experiența ultimelor scrutine a demonstrat lipsa de necesitate pentru unele
Vot prin corespondență: Au rămas doar șapte zile în care moldovenii se pot înregistra
Comisia Electorală Centrală atenționează moldovenii din diasporă că au mai rămas doar 7 zile în care se pot înregistra pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Până pe 7 august 2025, peste 1.300 de cetățeni s-au înregistrat. „Mai
Daniel Vodă: Corupția electorală e o palmă dată democrației. Fiecare vot trebuie să fie corect și liber
Corupția electorală e o palmă dată democrației. Declarația a fost făcută de Daniel Vodă, purtător de cuvânt al Guvernului, care îndeamnă cetățenii să respecte legea și să spună stop corupției electorale. Mai mult, Vodă atenționează că fiecare vot trebuie să fie exprimat liber
Rezultatele preliminare ale alegerilor din Boldurești. Câte voturi a obținut singurul candidat rămas în cursă
Serghei Bulicanu, candidat independent, ar urma să devină primar în comuna Boldurești, raionul Nisporeni. Potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală, Bulicanu a fost votat de 610 cetățeni la alegerile repetate. Scrutinul de ieri pentru funcția de primar de Boldurești s-a desfășurat
Dorin Recean: ”Democrația nu este de vânzare. Votul nu se negociază de oligarhii fugari”
”Moldova nu se mai întoarce în trecut, iar Parlamentul Republicii Moldova trebuie să rămână vocea poporului nostru, nu un instrument al Kremlinului”. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean la Conferința regională 2025 , organizată de Comisia Electorală Centrală. Precizarea vine în
Ministrul Perciun a explicat de ce a votat împotriva demisiei directorului general al AMDM
A fost un vot pentru susținerea realizărilor pe care le-a avut Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale în timpul activității sale. Ministrul Educației, Dan Perciun, a explicat că acesta este motivul pentru care a votat împotriva demisiei directorului general al AMDM, Dragoș Guțu. „Eu
Românii din Republica Moldova, pe primul loc în diaspora la votul pentru turul doi al alegerilor prezidențiale
Românii din Republica Moldova s-au mobilizat în număr mare pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Până la ora 14:00, peste 13.000 de alegători s-au prezentat la urnele deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Țara noastră se clasează pe primul loc în
Alegeri prezidențiale: Nicușor Dan a câștigat votul din Republica Moldova
Aproximativ 91 de mii de alegători din Republica Moldova au participat la alegerile prezidențiale din România. Moldovenii cu cetățenie română au stabilit un nou record de prezență la vot. Cifra este cu 11% mai mare decât la scrutinul precedent din 2024, când aproximativ
