Papa Francisc a fost înmormântat. Cele mai impresionante fotografii de la funeralii
Papa Francisc a fost înmormântat astăzi, 26 aprilie, la cinci zile de la moartea sa, într-o ceremonie la care au luat parte sute de mii de credincioși. La funeralii au fost prezenți și zeci de lideri din toată lumea. După ceremonii, zeci de mii
Vaticanul, în doliu: Ultima zi în care credincioșii își pot lua rămas-bun de la Papa Francisc
Vaticanul face vineri ultimele pregătiri pentru funeraliile Papei Francisc, care vor avea loc sâmbătă dimineață în Piața Sfântul Petru din Roma. Sicriul deschis al pontifului va fi închis la ora 20:00, în cadrul unei ceremonii oficiate de cardinalul Kevin Farrell, camerlengul responsabil de
Cine este cardinalul Kevin Farrell, devenit şef interimar al Vaticanului după moartea papei Francisc
Când lumea a aflat de moartea papei Francisc, luni dimineaţă, Kevin Farrell, un cardinal irlandezo-american, puţin cunoscut în lumea largă, a fost cel care a dat vestea. După ce a anunţat că papa „s-a întors în casa Tatălui”, cardinalul Kevin Farrell şi-a asumat
Ce urmează după moartea Papei Francisc: Doliu, tradiții și alegerea noului Suveran Pontif
Moartea papei declanșează o perioadă de doliu de nouă zile, cunoscută sub numele de Novendiale, un obicei originar din Roma antică. De asemenea, Italia declară de obicei o perioadă de doliu național. După decesul Papei Francisc, Camerlengo-ul, în prezent cardinalul Kevin Farrell, este
Papa Francisc a murit. Vaticanul a anunțat oficial decesul Suveranului Pontif
Papa Francisc a încetat din viață în dimineața zilei de 21 aprilie 2025, la ora 7:35. Anunțul oficial a fost făcut de Vatican, scrie Reuters. „La ora 7:35 în această dimineață, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors în casa Tatălui”. Cu doar o zi
Papa Francisc își anulează toate angajamentele din cauza problemelor de sănătate
Vaticanul a anunțat marți că Papa Francisc își anulează toate angajamentele din această săptămână, inclusiv slujba de duminică, din cauza stării sale de sănătate. Suveranul Pontif, internat de cinci zile cu bronșită, nu a răspuns așa cum era de așteptat la tratamentul administrat,
