Ucraina restabilește independența instituțiilor anticorupție după presiuni publice și critici UE
Parlamentul Ucrainei a votat marţi pentru restabilirea independenţei a două instituţii-cheie anticorupţie. Decizia a fost luată pe fundalul a două zile de proteste și critici din partea Uniunii Europene. Astfel, Rada Supremă a adoptat o lege care restituie competențele retrase autorităților anticorupție. E vorba
Ucraina va modifica legea care limita independența structurilor anticorupție, după criticile UE
Guvernul de la Kiev va revizui legea adoptată la 22 iulie, care prevedea subordonarea Biroului Național Anticorupție și a Procuraturii Specializate Anticorupție procurorului general, numit de președintele Volodimir Zelenski. Anunțul a fost făcut cu o zi înaintea unui nou vot în Parlament, transmite
„Nu suntem singuri” – reacția Ucrainei după protestul de la Geneva
Vicepreședinta Radei Supreme a Ucrainei, Olena Kondratiuk, a salutat decizia mai multor șefi de legislative de a părăsi sala Conferinței Mondiale a Președinților de Parlament în momentul în care președintele Dumei de Stat a Federației Ruse și-a început discursul. Aceasta a scris că
VIDEO Igor Grosu, gest de protest la Geneva: a părăsit sala în timpul discursului unui oficial rus
Igor Grosu a părăsit sala Conferinței Mondiale a Președinților de Parlament, desfășurată la Palatul Națiunilor din Geneva, în momentul în care președintele Dumei de Stat a Federației Ruse a început să-și citească discursul. Gestul a fost unul de solidaritate cu Ucraina și a
UE suspendă ajutorul financiar pentru Ucraina până la restabilirea independenței instituțiilor anticorupție
UE suspendă ajutorul financiar pentru Ucraina până la restabilirea independenței instituțiilor anticorupție. Informația a fost confirmată de patru surse administrative, diplomatice și legislative separate, potrivit unui raport al Ekonomichna Pravda, citat de Kyiv Post. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat controversatul proiect de
Volodimir Zelenski permite ucrainenilor de peste 60 de ani să se înroleze voluntar în armată pe timpul legii marțiale
Volodimir Zelenski permite ucrainenilor de peste 60 de ani să se înroleze voluntar în armată pe timpul legii marțiale. Măsura vizează completarea deficitului de personal din unitățile tehnice și de sprijin. Conform noii legi, persoanele de peste 60 de ani pot semna un
Noapte sângeroasă în Ucraina: Cel puțin 20 de morți și zeci de răniți în urma atacurilor aeriene ruse
Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și aproximativ 40 au fost rănite în noaptea de luni spre marți, în urma unor atacuri aeriene lansate de forțele ruse asupra regiunilor Zaporojie și Dnipropetrovsk. În Zaporojie, una dintre țintele bombardamentelor a fost o
Ucraina va primi 33.000 de kituri de drone cu inteligență artificială în cadrul unui acord de apărare cu SUA
Ucraina va primi până la sfârșitul anului 33.000 de kituri de drone cu inteligență artificială. Acestea sunt livrate în baza unui contract semnat între Departamentul Apărării al SUA și compania Auterion, scrie Digi24. Kiturile includ computere compacte Skynode, echipate cu software-ul Auterion. De
Ucraina a semnat un acord cu SOCAR pentru a importa gaze naturale prin ruta transbalcanică
Naftogaz din Ucraina a semnat primul său acord cu grupul SOCAR din Azerbaidjan. Astfel, va importa gaze naturale prin coridorul transbalcanic, transmite Reuters. „Pentru prima dată, o livrare test de gaze este realizată prin ruta transbalcanică, de-a lungul coridorului Bulgaria – România –
Un nou atac masiv al rușilor asupra Kievului: 8 răniți, printre care și un copil
Un nou atac aerian rus asupra Kievului s-a soldat cu 8 răniți, printre care și un copil de 3 ani. Atacuri cu drone și rachete au avut loc în noaptea de duminică spre luni, în mai multe regiuni ale Ucrainei. Polonia și-a mobilizat
