Parlamentul de la Kiev a ratificat acordul de 100 de ani cu Marea Britanie. Ce sumă este prevăzută în document
Parlamentul ucrainean a ratificat pe 17 septembrie un acord de parteneriat de 100 de ani cu Marea Britanie. Documentul a fost semnat în ianuarie de Volodimir Zelenski și Keir Starmer, scrie Digi24. Acordul prevede un sprijin militar anual de cel puțin 3,6 miliarde
Europa închide ușa: vizele Schengen pentru ruși, tot mai greu de obținut
Cetățenii ruși se confruntă cu tot mai multe obstacole în obținerea vizelor Schengen, pe fondul invaziei asupra Ucrainei și al noilor politici restrictive ale statelor europene. Tendința de înăsprire este vizibilă atât la nivel național, cât și la nivelul instituțiilor europene. Acestea pregătesc
Ucraina își va reduce importurile de motorină din India din cauza legăturile cu Rusia
Ucraina își va restricționa, începând cu data de 1 octombrie, importurile de motorină din India din cauza legăturile cu Rusia. Precizările au fost făcute de firma ucraineană de consultanță energetică Enkorr, transmite Reuters, citează Agerpres. O altă firmă de consultanță, A-95, a anunțat
Trump ar putea avea o nouă întâlnire cu Zelenski, săptămâna viitoare, la ONU
Președintele american Donald Trump se va întâlni „probabil” cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, săptămâna viitoare, în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat Marco Rubio. El a subliniat că liderul de la
Prințul Harry, vizită surpriză la Kiev: „Nu putem opri războiul, dar putem ajuta la recuperare”
Prințul Harry a ajuns la Kiev într-o vizită neanunțată, la invitația guvernului ucrainean. Ducele de Sussex spune că vrea să sprijine recuperarea militarilor răniți de războiul declanșat de Rusia, scrie News.ro. El a venit cu trenul din Polonia. Împreună cu echipa Invictus Games,
Suedia anunță un pachet militar record pentru Ucraina. Ajutorul este pentru perioada 2026–2027
Guvernul suedez a anunțat joi un nou ajutor militar pentru Ucraina. Valoarea totală este de 80 de miliarde de coroane, 7,3 miliarde de euro, pentru perioada 2026–2027, scrie Digi24. „Subliniem astfel sprijinul nostru pe termen lung pentru Kiev”, a declarat ministrul apărării, Pal
Kallas este de părere că războiul din Ucraina va mai dura circa doi ani
Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă și de Securitate, Kaja Kallas, consideră că războiul din Ucraina va mai dura circa doi ani. Totodată, oficialul consideră că UE nu este pregătită să acționeze ca un jucător cu adevărat global față de China, informează
Unul din cinci ruși are rude sau prieteni uciși în războiul din Ucraina
Războiul din Ucraina a afectat direct sau indirect mai mult de jumătate dintre ruși, iar aproape o treime spun că au pierdut rude, prieteni sau cunoscuți pe front. Concluziile apar într-un sondaj realizat de Levada-Center și publicat pe 9 septembrie. Potrivit datelor, 58%
Polonia restricționează traficul aerian la granița cu Belarus și Ucraina, după incursiunea dronelor rusești
Polonia a introdus restricții asupra traficului aerian de-a lungul granițelor sale estice cu Belarus și Ucraina, după incursiunea dronelor rusești. Anunțul a fost făcut de Comandamentul Operațional al Forțelor Armate. ”La cererea Comandamentului Operațional al Ramurilor Forțelor Armate, vor fi introduse restricții de trafic
Ursula von der Leyen, discurs în fața PE: Viitorul Moldovei și al Ucrainei este în Uniunea noastră
Viitorul Republicii Moldova Moldovei și al Ucrainei este în UE. Declarația a fost făcută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul discursului anual privind starea Uniunii pe care l-a ținut în fața Parlamentului European. „O Uniune mai mare și mai
