Guvernul lansează programul „+3000 pentru cariera ta” – sprijin financiar pentru tinerii angajați
Guvernul a lansat programul național „+3000 pentru cariera ta”, destinat sprijinirii tinerilor absolvenți care se angajează pentru prima dată. Inițiativa a fost prezentată în cadrul unui eveniment la Universitatea Tehnică a Moldovei. Aceasta prevede acordarea unei indemnizații lunare de 3.000 de lei, timp
CEC: 38.191 de tineri vor putea vota pentru prima dată la alegerile parlamentare din septembrie
În Republica Moldova sunt 38.191 de tineri care vor putea vota pentru prima dată la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Datele au fost oferite de Comisia Electorală Centrală. Potrivit CEC, 114 dintre tineri vor împlini majoratul chiar în ziua scrutinului. „De sărbătoarea lor,
Accident cumplit în raionul Florești. Doi tineri au murit
Doi tineri au murit, în urma unui accident grav, care s-a produs în satul Rădulenii Vechi, raionul Florești. Tragedia s-a produs aseară. Potrivit poliției, șoferul unui BMW, înmatriculat în altă țară, ar fi pierdut controlul asupra volanului. Mașina acestuia a derapat de pe
Tot mai mulți tineri ajung la Urgență cu traumatisme grave, în urma unor activități aparent inofensive
Tot mai mulți tineri ajung pe mâna medicilor de la Urgență cu traumatisme grave, în urma unor activități care par, la prima vedere, inofensive cum ar fi săriturile în apă, plimbările cu trotineta electrică sau cu motocicleta. În multe cazuri, leziunile suferite le
766 de tineri din regiunea transnistreană studiază pe locuri bugetare la colegii și universități din dreapta Nistrului
766 de tineri din regiunea transnistreană au beneficiat de locuri cu finanțare din bugetul de stat în instituțiile de învățământ de pe malul drept al Nistrului. În primul semestru al anului 2025, 459 de locuri au fost oferite în învățământ superior. Alte 307
Au furat bani de pe cardurile bancare ale cetățenilor. Doi tineri, condamnați la pușcărie
Doi tineri din Tighina au fost condamnați la 4 ani și 6 luni de închisoare, respectiv 5 ani de pușcărie, pentru săvârșirea a două episoade de escrocherie. Cei doi au dus în eroare mai mulți cetățeni și le-au furat bani din conturi. Sentința
Stagii plătite la instituții de stat. Doi tineri, despre cum le influențează acest program planurile de viitor
155 de tineri participă în acest an la stagii plătite la instituții de stat, în cadrul celei de-a patra ediții a Programului comun de stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova. Fiecare dintre ei primește o bursă lunară de aproape 3.500 de
E oficial! Tinerii care se vor angaja în industrii strategice vor primi 3.000 de lei lunar, timp de un an
Tinerii care se vor angaja pentru prima dată în sectoare considerate strategice pentru economia Republicii Moldova vor primi o indemnizație lunară de 3.000 de lei, timp de un an. Președinta Maia Sandu a semnat decretul în acest sens. ”Așa cum am promis în
Tinerii care se angajează pentru prima dată în industrii strategice vor primi o indemnizație lunară de 3.000 de lei
Tinerii care se vor angaja pentru prima dată în sectoare considerate strategice pentru economia Republicii Moldova vor primi o indemnizație lunară de 3.000 de lei, timp de un an. Decizia a fost aprobată miercuri de Guvern, iar fondurile vor fi alocate din bugetul
Uniunea Europeană susține afacerile tinerilor din mediul rural
Pentru a crește oportunitățile de angajare și implicare a tinerilor, în special din mediile rurale, Uniunea Europeană a lansat un program de sprijin dedicat elevilor din instituțiile de învățământ profesional-tehnic din patru țări, inclusiv Republica Moldova. Timp de doi ani, acest proiect a
