Maia Sandu a anunțat ce va face cu premiul de 30 de mii de euro de la Timișoara
Șefa statului, Maia Sandu, a anunțat că cei 30 de mii de euro primiți de la autoritățile din Timișoara îi va dona unei organizații de caritate. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune. ”Premiul este
Răspunsul CNA: Maia Sandu poate lua premiul de 30 de mii de euro
Maia Sandu poate primi premiul de 30 de mii de euro acordat de autoritățile din Timișoara. Centrul Național Anticorupție menționează într-un răspuns pentru Președinție că regimul juridic al cadourilor nu este aplicabil în cazul acordării sau decernării unor premii. Instituția prezidențială menționează că,
VIDEO Primarul Timișoarei, despre polemicile în jurul premiului de 30 de mii de euro
Rusia este responsabilă de atacul asupra președintelui Maia Sandu pentru cei 30 de mii de euro, oferiți drept premiu de Primăria municipiului Timișoara. Asta susține primarul orașului din România Dominic Fritz. Potrivit lui, criticile Rusiei doar demonstrează că premiul trebuia să ajungă la
FOTO Sandu, în vizită la Castelul Regal de la Săvârşin. A plantat un stejar pe aleea Stejarilor Bătrâni
Preşedintele Maia Sandu a avut, sâmbătă, o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi cu Principele Radu, la Castelul Regal de la Săvârşin. În cadrul vizitei, șefa statului a plantat un stejar pe aleea Stejarilor Bătrâni din parcul domeniului regal, ca semn
Maia Sandu a primit premiul „Timişoara pentru valori europene”
Maia Sandu a primit premiul „Timişoara pentru valori europene”. În discursul său, șefa statului a declarat că acest premiu reprezintă un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor de a duce până la capăt lupta pentru libertate. ”Sunt onorată
Maia Sandu va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene
Președintele Maia Sandu este prima laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul presupune și o recompensă de 30.000 euro. Sandu va primi distincția acordată de municipiul Timișoara în ianuarie, anunță Primăria orașului. Potrivit Primăriei municipiului Timișoara, membrii juriului au apreciat ”claritatea