În atenția călătorilor din municipiul Chișinău: Au fost deschise două stații noi pentru transportul public
În municpiul Chișinău au fost deschise două stații noi pentru transportul public. Una este amplasată pe viaduct, iar alta – în orașul Durlești, informează Regia Transport Electric Chișinău. Compania precizează că cele două stații au fost introduse în circuit începând cu data de
Premieră în Moldova: Prima unitate de pompieri independentă energetic, inaugurată la Dondușeni
Locuitorii raionului Dondușeni și ai altor 30 de localități vor beneficia de intervenții mai rapide și eficiente datorită noii unități de salvatori și pompieri, inaugurată astăzi. Aceasta este prima stație din țară complet independentă energetic, având 95% din consumul de energie acoperit din
Moldelectrica a finalizat prima etapă a lucrărilor de reconstrucție la SE Vulcănești 400 kV
Întreprinderea de Stat Moldelectrica a anunțat finalizarea cu succes a primei etape a lucrărilor de reconstrucție a Stației Electrice Vulcănești 400/110/35/10 kV. Anunțul a fost făcut de Întreprinderea de Stat Moldelectrica. Conform anunțului, acesta este un proiect important pentru modernizarea infrastructurii energetice a