Caz medical extrem de rar. Tripleți identici s-au născut în Slovacia
Tripleți identici s-au născut în Slovacia. Este vorba de trei fetițe. Sara, Ester și Livia au venit pe lume prin cezariană în cea de-a doua parte a lunii iunie, la 33 de săptămâni de sarcină. Reprezentanții Spitalului universitar pentru copii din Cașovia, spun
Moldovenii care au muncit în Slovacia vor putea beneficia de pensii și prestații sociale
Moldovenii care au activat oficial în Republica Slovacă vor putea primi pensii și alte prestații sociale din partea acestui stat. Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra unui acord în acest sens. Acordul va facilita colaborarea între autoritățile celor două țări. Scopul
Austria închide 23 de puncte de trecere la frontierele cu Ungaria și Slovacia, din cauza focarelor de febră aftoasă
Începând de sâmbătă, Austria va închide 21 de puncte de trecere a frontierei cu Ungaria și două cu Slovacia. Măsura vine ca răspuns la focarele de febră aftoasă confirmate în cele două țări vecine. Decizia a fost anunțată joi, 4 aprilie, de Ministerul
Atac cu cuțitul într-o școală din estul Slovaciei: Două persoane ucise și una rănită
Două persoane au fost ucise și una rănită într-un atac cu cuțitul, comis de un elev la o școală din estul Slovaciei. Atacul a avut loc într-un gimnaziu din Spisska Stara Ves, iar suspectul a fost capturat la scurt timp după incident. Poliția
Slovacia amenință Ucraina cu oprirea exporturilor de curent și tăierea ajutoarelor pentru refugiați
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a amenințat că va reduce beneficiile pentru ucraineni, ca urmare a disputei cu Ucraina legată de aprovizionarea cu gaz rusesc, relatează digi24.ro. Astfel, Slovacia va retrage sprijinul financiar pentru mai mult de 130.000 de refugiați și va stopa exporturile
Cinci persoane au murit și cinci au fost rănite după ce un tren și un autobuz s-au ciocnit în Slovacia
Cinci persoane și-au pierdut viața și alte cinci au fost rănite după ce un tren și un autobuz s-au ciocnit în Slovacia. Accidentul a avut loc în orașul Nove Zamki, la aproximativ 100 de kilometri est de Capitala Bratislava. Autobuzul a fost grav
Îngrijorări de securitate în contextul războiului din Ucraina: 9 ţări de pe flancul estic al NATO se reunesc la Riga
Înalţi reprezentanţi din mai multe state est-europene membre ale NATO vor avea o reuniune marţi, 11 iunie, în Letonia, pentru a pregăti summitul din iulie, de la Washington, al organizaţiei, informează Agerpres. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va lua de asemenea parte
Premierul slovac Fico a fost externat pentru îngrijiri la domiciliu
Premierul slovac Robert Fico a fost transferat la domiciliu de la un spital din orașul central Banska Bystrica, unde se recupera în urma unei tentative de asasinat. Anunțul a fost făcut de către spitalul în care a fost internat, scrie Reuters. Un atacator
Robert Fico „se zbate între viață și moarte” în spital, anunță Viktor Orban
Șeful guvernului maghiar a declarat vineri că omologul său de la Bratislava este încă în stare gravă, după tentativa de asasinat de miercuri, și a deplâns faptul că acesta va lipsi din campania electorală pentru alegerile europene din 6-9 iunie, scrie Reuters.