Nicuşor Dan, despre alegerile parlamentare: ”Mi-ar plăcea ca Republica Moldova să păstreze direcţia pro-europeană”
Președintele României, Nicuşor Dan, spune că i-ar plăcea ca în urma alegerilor parlamentare Republica Moldova să păstreze direcția pro-europeană. Declarația a fost făcută într-un interviu oferit pentru news.ro. ”Evident că mi-ar plăcea ca, în urma alegerilor, să se păstreze direcţia pro-europeană a Republicii
Irineu Darău: România insistă, prin toți reprezentanții săi, pentru accelerarea aderării Republicii Moldova la UE
România va continua să fie cel mai activ avocat al Republicii Moldova în procesul de aderare al țării noastre la Uniunea Europeană. Este asigurarea dată de senatorul român Irineu Darău, făcută în cadrul emisiunii Info One Special. Parlamentarul a subliniat, astfel, că autoritățile
Nicușor Dan: ”Prima vizită după învestire va fi în Republica Moldova, pentru că este simbolic”
Nicușor Dan și-ar dori ca prima țară pe care o vizitează după ce depune jurământul în calitate de președinte al României să fie Republica Moldova. Declarația a fost făcută imediat după ce a participat la ceremonia solemnă organizată la Curtea Constituțională din România.
Moldova și Muntenegru își unesc forțele pe drumul european: A fost semnat un Memorandum de colaborare
Moldova și Muntenegru își unesc forțele pe drumul european. În acest sens, a fost semnat un Memorandum de colaborare între cele două țări. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, care se află într-o vizită
Siegfried Mureșan: „România va rămâne principalul susținător al parcursului european al Republicii Moldova”
”România va rămâne principalul susținător al parcursului european al Republicii Moldova”. Declarația a fost făcută de europarlamentarul român, Siegfried Mureșan. De asemenea, el le-a mulțumit oamenilor din Republica Moldova care a au votat în număr record candidatul pro-european. ”După aceste alegeri, vom avea
