Guvernul României propune amenzi de până la 20.000 de lei pentru cei care jignesc funcționarii publici
Respectul față de angajații statului ar putea deveni obligatoriu prin lege, în România. Guvernul de la București a anunțat că susține un proiect de lege care prevede sancțiuni pentru persoanele care se comportă agresiv sau jignitor față de polițiști, profesori, jandarmi ori funcționari
Renato Usatîi propune ca 50% din produsele din magazine să fie moldovenești
Formațiunea „Partidul Nostru” anunță că, dacă va intra în Parlament, va înainta un proiect de lege prin care minimum 50% din produsele de pe rafturile magazinelor să fie de origine autohtonă. Potrivit reprezentanților partidului, în prezent, rafturile sunt dominate de produse de import.
Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare lansează programul național ”O casă pentru revenirea acasă”
Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare lansează programul național ”O casă pentru revenirea acasă” , destinat tinerilor și familiilor din diaspora. Proiectul prevede construirea a până la 4.000 de locuințe și dezvoltarea unei rețele de centre geriatrice pentru seniori. Investiția estimată se ridică
Deputați ruși propun interzicerea venirii familiilor migranților în Rusia
Deputații ruși propun interzicerea venirii familiilor migranților în Rusia. Proiectul a fost depus în Duma de Stat de fracțiunea „Spravedlivaya Rossia”, condusă de Serghei Mironov, scrie rbc.ru. Autorii susțin că prezența familiilor migranților „creează o presiune semnificativă asupra infrastructurii sociale, în special asupra
