Uniunea Europeană reglementează în premieră inteligenţa artificială. Care vor fi regulile și cui se vor aplica

Uniunea Europeană reglementează în premieră inteligenţa artificială. Care vor fi regulile și cui se vor aplica

dec. 9, 2023

Uniunea Europeană a convenit asupra unei legislaţii fără precedent la nivel global pentru a reglementa inteligenţa artificială (IA). Negocierile între statele membre şi Parlamentul European au fost intense și au durat trei zile. Rezultatul este un „acord politic” cu privire la un text

Read More
Moldova, mai aproape de UE: Decizia Parlamentului European

Moldova, mai aproape de UE: Decizia Parlamentului European

oct. 5, 2023

Plenul Parlamentului European a votat rezoluția prin care solicită Consiliului European și Comisiei Europene începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul acestui an. Documentul a fost susținut cu votul a 448 de eurodeputați, 45 au fost împotrivă,

Read More
Republica Moldova, din nou pe agenda Parlamentului European. Urmează a fi adoptată o rezoluție cu privire la parcursul european al țării

Republica Moldova, din nou pe agenda Parlamentului European. Urmează a fi adoptată o rezoluție cu privire la parcursul european al țării

sept. 19, 2023

Parlamentul European va organiza o dezbatere și va adopta o rezoluție cu privire la parcursul european al Republicii Moldova, în sesiune plenară, în luna octombrie. Despre aceasta a anunțat într-o postare pe o rețea de socializare, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu

Read More