Alexandr Petkov susține că Boris Marcoci este vizat într-o anchetă a PA. Reacția deputatului PAS
Primarul orașului Bălți susține că a depus declarații la Procuratura Anticorupție, într-o anchetă în care este vizat deputatul PAS Boris Marcoci. Alexandr Petkov spune că este vorba de o anchetă inițiată după ce a scris pe Facebook despre faptul că o companie fondată
Crearea PACCO, discutată de autorități. Proiectul va fi supus votului în plenul Parlamentului
Comisia juridică, numiri și imunități a organizat o nouă ședință de lucru pentru analiza proiectului de lege, privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Scopul acestei inițiative este de a îmbunătăți combaterea corupției și a crimei organizate, prin reunirea competențelor Procuraturii
VIDEO Procuratura Anticorupție a finalizat prezentarea probelor în dosarul lui Igor Dodon
Procuratura Anticorupție anunță că a încheiat prezentarea probelor în dosarul fostului președinte Igor Dodon, trimis în instanță în octombrie 2022. Acuzațiile vizează presupusa primire a unei sume cuprinse între 600.000 și 1.000.000 de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, pentru promovarea
Dezbateri aprinse în Parlament: Proiectul de comasare a procuraturilor, votat în prima lectură
Proiectul de lege care prevede comasarea Procuraturii Anticorupție și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, prin crearea noii structuri PACCO, a fost votat în prima lectură în Parlament. Documentul a fost puternic criticat de opoziție, dar și de unii membri
Igor Grosu: „Noua procuratură va face față amenințărilor și va livra dreptate pentru oameni”
Noua structură care urmează să fie creată, Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate, va trebui să răspundă amenințărilor fără precedent asupra țării din partea grupărilor criminale și să livreze dreptate pentru cetățeni. Declarația aparține președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care a abordat subiectul într-o
Veronica Dragalin demisionează din funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a anunțat că a depus cererea de demisie. Anunțul a fost făcut într-un mesaj publicat pe Facebook. „Stimați cetățeni, eu mi-am dedicat viața personală pentru a susține statul de drept și a lupta împotriva corupției. În ultimele zile