VIDEO Maia Sandu, despre realizările făcute pe parcursul mandatului
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit într-un mesaj video despre realizările îndeplinite pe parcursul ultimilor trei ani. Printre ele se numără apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, dar și scoaterea țării din izolarea internațională. Conform Maiei Sandu, cele 5 obiective naționale anunțate
Maia Sandu îndeamnă cetățenii să participe la referendumul din octombrie
Președintele Maia Sandu îndeamnă cetățenii să participe la referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la UE, indiferent dacă susțin sau nu integrarea țării în blocul comunitar. Despre asta șefa statului a vorbit într-un video postat pe rețelele sociale. „Dragi cetățeni, referendumul nu este
Cancelarul Germaniei și președinții țărilor baltice vor vizita Moldova în luna august. Care este scopul vizitei
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova pe 21 august. Invitația a venit din partea președintei Maia Sandu. Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri ai Moldovei în procesul de modernizare și aderare a țării
VIDEO Fermierii cer o întrevedere cu Maia Sandu. „Este necesar un plan menit să salveze sectorul agricol”
Agricultorii solicită instituirea situației excepționale în agricultură, menționând că fermierii din raioanele de sud ale țării au suferit pierderi colosale și că au nevoie de sprijinul statului. Informația a fost confirmată pentru info1.md de către Alexandru Bădărău, director executiv al Asociației Forța Fermierilor.
Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean au felicitat judocanii moldoveni care au obținut bronzul la jocurile Olimpice
Președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și șeful Cabinetului de Miniștri, Dorin Recean, au venit cu mesaje de felicitare pentru judocanii moldoveni care au obținut medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris. „Avem prima medalie de la Jocurile Olimpice! Felicitări
VIDEO Peste 100 de lideri vor participa la deschiderea Jocurilor Olimpice. Va fi prezentă și Maia Sandu
Peste 100 de lideri din toată lumea vor participa la deschiderea Jocurilor Olimpice de Vară 2024 de la Paris. Printre aceștia se numără și președintele Maia Sandu, anunță Președinția. Maia Sandu a discutat cu sportivii moldoveni înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de
