Dodon alege fotoliul de deputat și promite o replică pentru Voronin săptămâna viitoare
Partidul Socialiștilor se conformează deciziei Curții Constituționale privind validarea rezultatelor alegerilor parlamentare și a mandatelor deputaților. Liderul formațiunii, Igor Dodon, a mai adăugat că va rămâne în Parlament pe durata mandatului. „Ne place sau nu, alegerile au fost validate. Vreau să-i felicit pe
Voronin anunță că PCRM va forma o fracțiune separată în Parlament
Partidul Comuniștilor, membru al Blocului Patriotic, nu va forma o fracțiune comună cu socialiștii lui Igor Dodon și nici cu formațiunea condusă de Vasile Tarlev. Cel puțin asta a dat de înțeles liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, într-un interviu acordat pentru presa rusă. „Partidul
Igor Dodon: „Nu recunoaștem încă alegerile. Am depus zeci de contestații la CEC”
Blocul „Patriotic” nu recunoaște deocamdată legitimitatea alegerilor parlamentare. Declarația a fost făcută de socialistul Igor Dodon, unul dintre liderii acestui bloc. Potrivit lui Dodon, formațiunea – care nu a reușit să obțină suficiente mandate în urma scrutinului – a depus mai multe contestații
Percheziții la organizațiile teritoriale ale PSRM din Drochia și Rîșcani. Igor Dodon acuză PAS
Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că oamenii legii efectuează percheziții la organizațiile teritoriale ale PSRM din Drochia și Rîșcani. Igor Dodon, unul dintre liderii Blocului electoral Patriotic, acuză că în spatele descinderilor ar sta partidul de la guvernare. „În aceste clipe au
Igor Dodon anunță proteste ale Blocului Patriotic imediat după alegerile parlamentare
Igor Dodon anunță proteste masive ale Blocului Patriotic imediat după alegerile parlamentare. Într-un live pe pagina sa de Facebook, Dodon, care este și candidat la acest scrutin pe listele Patriotic, a declarat că indiferent de rezultatul scrutinului, aceștia vor ieși în centrul Chișinăului.
Blocul Electoral Patriotic s-a lansat în campanie electorală pentru parlamentare, cu sloganul „Credem în Moldova”
Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Evenimentul a avut loc la Mănăstirea Căpriana. Blocul Electoral Patriotic s-a lansat în campanie cu sloganul „Credem în Moldova”. Reprezentanții
PSRM acuză guvernarea PAS de „dezastru economic” și cere demisia Cabinetului de Miniștri
Protest antiguvernamental la Guvern. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, membru al Blocului Electoral Patriotic, a protestat contra politicilor economice ale guvernării, care, în opinia lor, au adus țara într-o situație dezastruoasă. Responsabili de la Executiv au menționat că manifestația este una electorală. Membrii
„Trădător din căruță”: Ciubașenco îl acuză pe Voronin că sabotează Blocul „Patriotic”
„Voronin scufundă propriul bloc electoral și contrazice logica politică elementară.” Declarația aparține lui Dumitru Ciubașenco, unul dintre inițiatorii creării Blocului „Patriotic”, din care fac parte inclusiv PSRM și PCRM. Reacția vine după ce liderul comuniștilor a afirmat, într-o emisiune TV, că Igor Dodon
