Preşedinta Georgiei a cerut oamenilor să iasă în stradă pentru a protesta faţă de rezultatele alegerilor
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut oamenilor să iasă în stradă luni seara pentru a protesta faţă de rezultatele alegerilor parlamentare disputate de sâmbătă. Se întâmplă după ce comisia electorală a anunţat că partidul de guvernământ le-a câştigat, informează Reuters. Partidul Visul Georgian
Uniunea Europeană afirmă că aderarea a Georgiei este ,,practic înghețată” din cauza legii privind agenții străini
Ambasadorul Uniunii Europene în Georgia a declarat miercuri că procesul de aderare a țării la blocul comunitar a fost efectiv oprit de legislația privind ,,agenții străini”, care a fost promulgată luna aceasta, informează US News. Agenția de știri Interpress din Georgia l-a citat
Mai multe țări cer sancțiuni pentru Georgia ca răspuns la adoptarea legii privind „agenții străini”
Estonia, Țările de Jos, Republica Cehă și Suedia pledează pentru sancțiuni împotriva Georgiei ca răspuns la adoptarea controversatei legi a „agenților străini”, pe model rusesc, a informat Financial Times (FT), citând surse oficiale. Subiectul va fi discutat la o reuniune a miniștrilor de
Parlamentul din Georgia adoptă controversatul proiect de lege privind „agenții străini”
Parlamentul georgian a adoptat un controversat proiect de lege privind „agenții străini”, în ciuda opoziției interne larg răspândite și a avertismentelor Uniunii Europene, care a avertizat că promulgarea acestuia ar periclita șansele țării de a adera la blocul comunitar, relatează CNN. Noua lege
VIDEO 50.000 de georgieni au protestat, pe o ploaie torențială, împotriva legii „agenților străini”
Aproximativ 50.000 de protestatari au mărşăluit paşnic, pe o ploaie torenţială, pe străzile capitalei georgiene, sâmbătă, într-o nouă demonstraţie de opoziţie faţă de proiectul de lege referitor la „agenţii străini”. Criticii spun că proeictul este inspirat de unul similar din Rusia, care a
Maia Sandu, despre protestele din Tbilisi: ”Moldova este alături de poporul georgian”
Președintele Maia Sandu a comentat protestele care se desfășoară în aceste zile în Georgia, legate de adoptarea unui proiect de lege privind ”agenții străini”. Șefa statului a scris pe rețeaua X că Moldova este alături de poporul georgian. ”Moldova este alături de
Noi violențe în Georgia. Controversatul proiect privind ”agenții străini”, votat în a doua lectură
A fost a doua noapte de proteste violente în capitala Georgiei, Tbilisi. Poliția a dat cu gaze lacrimogene și grenade asurzitoare în protestatarii care încercau să intre în Parlament. Manifestanții sunt împotriva controversatului proiect de lege „a agenților străini”, care miercuri a fost
VIDEO Noi proteste în Georgia. Peste 60 de persoane au fost reținute
Peste 60 de participanți la mitingul împotriva „legii privind agenții străini” au fost reținuți la Tbilisi. Ministerul georgian de Interne anunță că șase ofițeri de poliție au fost răniți în timpul dispersării mitingului din apropierea clădirii Parlamentului. Protestul a început marți seara
VIDEO Mii de persoane au protestat în Georgia față de proiectul de lege privind „influența străină”
Mii de georgieni au mărșăluit prin capitala Tbilisi, Georgia, protestând față de proiectul de lege privind ”agenții străini”, despre care opoziția și țările occidentale spun că este este autoritar și inspirat dintr-un proiect similar votat în Rusia. Documentul a fost votat în prima
VIDEO Georgia: 20.000 de oameni au protestat după primul vot asupra unei legi privind „influența străină”
Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat miercuri în Georgia împotriva votului în prima lectură a unui proiect de lege privind „influența străină”, comparat cu o lege represivă rusă și considerat un obstacol în calea ambițiilor europene ale țării din Caucaz, potrivit AFP. În