Ucraina intenţionează să reia importurile de gaze naturale prin conducta Transbalcanică, din noiembrie
Ucraina intenţionează să reia, în luna noiembrie, importurile de gaze naturale din Grecia prin conducta Transbalcanică. Asta în contextul intensificării atacurilor ruseşti asupra infrastructurii energetice naţionale, a anunţat joi firma de consultanţă ExPro, citată de Reuters, citează News. Potrivit estimărilor, 55% din producţia
Livrările de gaze către regiunea transnistreană vor fi reluate, începând de astăzi
Livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană vor fi reluate, începând de astăzi. Anunțul a fost făcut de Vadim Ceban, președinte interimar al Consiliului de Administrare al Moldovagaz. „Volumele vor fi suficiente pentru a acoperi necesitățile tuturor categoriilor de consumatori. Acest fapt va permite
Energocom: Sumele achitate în avans pentru consumul de gaze vor fi reflectate în facturile pentru octombrie
Sumele achitate anterior în avans pentru consumul de gaze naturale vor fi reflectate în facturile pentru luna octombrie. Precizarea a fost făcută de Energocom, după ce mai mulți cetățeni au semnalat compania despre faptul că plățile nu apar în noile facturi. „Nu vă
Junghietu: Regiunea transnistreană primește zilnic până la 1,5 milioane de metri cubi de gaze, ca vara
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că în prezent malului stâng al Nistrului îi sunt livrate zilnic între 1,2 și 1,5 milioane de metri cubi de gaze, echivalentul volumului furnizat în perioada verii. Potrivit oficialului, acest volum îi permite regiunii să își asigure
Facilități fiscale la importul de gaze naturale şi energie electrică, aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat facilități fiscale și vamale la importul de gaze naturale şi energie electrică în cadrul Proiectului „Consolidarea securității energetice a R. Moldova”. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi. Potrivit hotărârii, aplicarea scutirilor de taxa pe valoare adăugată, accize
Energocom a anunțat prețul mediu de achiziție a gazelor pentru anul gazier 2025–2026
Energocom a anunțat prețul mediu de achiziție pentru anul gazier 2025-2026. Acesta este prognozat la circa 38,5 euro/MWh (~ 410 euro/1000 metri cubi). Potrivit Energocom, suma include inclusiv costul de transport până la punctul virtual de tranzacționare (VTP) Moldova. „Achizițiile s-au făcut începând
Junghietu: Peste 90 la sută din necesarul de gaze pentru sezonul gazier, achiziționat
Moldova este pregătită pentru sezonul rece. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că autoritățile, prin intermediul Energocom, au achiziționat peste 90 la sută din necesarul de gaze pentru sezonul gazier 2025-2026. „Autoritățile asigură siguranța și livrări neînterrupte de gaze pentru sezonul rece”, a
