Simon Harris devine cel mai tânăr lider irlandez din toate timpurile
Simon Harris a devenit cel mai tânăr prim-ministru al Irlandei, preluând oficial funcția la Dublin. Se întâmplă după ce Leo Varadkar a demisionat luna trecută, relatează CNN. Harris, în vârstă de 37 de ani, a candidat fără opoziție pentru a-l înlocui pe Varadkar
Ajutoarele livrate în Gaza prin coridorul maritim sunt returnate în Cipru după un atac israelian
După vestea șocantă a morții lucrătorilor umanitari, o mare parte din încărcătura umanitară care a ajuns în Gaza prin coridorul maritim din Cipru a fost returnată, conform The Guardian. ,,Cel puțin două treimi din asistență este pe drumul de întoarcere. Aproximativ 332 de
Armata israeliană s-a retras din spitalul al-Shifa din orașul Gaza, care este acum în ruine
Armata israeliană s-a retras din spitalul al-Shifa din orașul Gaza, după un raid de două săptămâni care a lăsat în ruine cea mai mare parte a marelui complex medical. Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că au fost găsite zeci
Mai multe nave cu ajutoare umanitare au pornit în Fâșia Gaza
Un al doilea transport cu peste 300 de tone de alimente pentru Gaza părăsește portul din Cipru. Acesta este al doilea transport din această lună, informează Reuters. Acest lucru este posibil după ce Israelul a relaxat blocada navală de 17 ani asupra Fâșiei
Hezbollahul libanez afirmă că a lansat zeci de rachete ca răspuns la loviturile israeliene în sudul Libanului
Hezbollahul libanez a declarat miercuri că a lansat zeci de rachete spre Kiryet Shmona, un oraș din nordul Israelului aflat în apropiere de granița libaneză, ca răspuns la loviturile israeliene asupra sudului Libanului de marți, informează The National. Confruntările transfrontaliere dintre Israel și
Spitalul din sudul Fâșiei Gaza a fost închis după evacuarea forțată, spun paramedicii
Societatea Semilună Roșie Palestiniană afirmă că spitalul al-Amal din sudul Fâșiei Gaza a fost scos din funcțiune. Se întâmplă după ce trupele israeliene au forțat medicii și pacienții să fie evacuați, scrie BBC. 27 de membri ai personalului, șase pacienți, o altă persoană
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care cere încetarea imediată a focului în Gaza
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care se cere o încetare imediată a focului între Israel și militanții palestinieni Hamas. Totodată, consiliul a cerut și eliberarea tuturor ostaticilor. Reprezentanții Statelor Unite ale Americii s-au abținut de la vot,
Turneul lui Blinken în Orientul Mijlociu provoacă tensiuni. Vizita oficialului în Israel a fost amânată
Secretarul de stat american Antony Blinken a lansat un turneu în Orientul Mijlociu. Scopul acestuia este de a încerca să obțină o încetare a focului în războiul din Gaza. Totuși, vizita provoacă tensiuni tot mai mari în relația Washingtonului și Israel, conform Reuters.
Netanyahu respinge apelul lui Biden de a anula asaltul de la Rafah în Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a respins un apel al lui Joe Biden de a anula un atac terestru planificat la Rafah. Acesta este ultimul refugiu din Gaza pentru mai mult de un milion de persoane strămutate, unde Israelul crede că se ascund militanți
Forțele israeliene au efectuat un raid asupra spitalului al-Shifa din orașul Gaza
Armata israeliană afirmă că a preluat controlul asupra spitalului al-Shifa din orașul Gaza, informează BBC. Forțele Armate Palestiniene, controlate de Hamas au precizat că trupele au fost atacate cu focuri de armă și că 80 de persoane au fost reținute, iar altele au