Peste 20 tone de roșii, exportate pe piața UE. Ministrul Economiei: „Deși e o cifră modestă, e un început”
Republica Moldova a exportat peste 20 de tone de roșii pe piața Uniunii Europene, pe parcursul anului trecut. Aceste legume sunt incluse în lista celor șapte produse agricole pentru care Moldova beneficiază de acces liber în UE, a menționat Ministrul Dezvoltării Economice și
Moldova deschide noi piețe de export. Acordul de Liber Schimb cu EFTA intră în vigoare
Începând cu 1 aprilie, producătorii moldoveni vor putea exporta bunuri în Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein fără taxe vamale sau cu taxe reduse considerabil. Această oportunitate vine odată cu intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb cu Asociația Europeană a Liberului Schimb
Merele moldovenești ajung pe piața indiană. Recean: „Moldova poate și a reușit”
Merele moldovenești au obținut acces liber pe piața Indiei, cea mai mare din lume, anunță premierul Dorin Recean. Decizia vine după un program de livrări de probă realizat de membrii Asociației Moldova Fruct, sub supravegherea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. „Moldova poate și
Produsele moldovenești cuceresc piețele externe: Exporturile din 2024, în ascensiune
Vești bune pentru sectorul agricol din țară. Pe parcursul anului trecut, exporturile de produse agricole au înregistrat o creștere semnificativă, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Potrivit datelor MAIA, cifrele care confirmă succesul exporturilor agricole în 2024 indică un progres notabil în
Regiunea transnistreană exportă 83% din mărfuri către Uniunea Europeană
83% din totalul exporturilor regiunii transnistrene au fost direcționate către țările Uniunii Europene în 2024. Conform Biroului de Reintegrare, principalele destinații ale mărfurilor au fost România, Polonia, Italia, Germania și Cehia. Importurile din UE către regiunea transnistreană au constituit 54% din total, consolidând
Prunele moldovenești cuceresc piața UE: Valoarea exporturilor în primele zece luni a constituit peste 600 mln lei
În primele zece luni ale anului curent, valoarea exporturilor de prune în Uniunea Europeană a constituit 653 de milioane lei, anunță Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Instituția a subliniat că cantitatea produselor moldovenești care ajung în UE este în creștere, în timp ce
Mierea moldovenească cucerește Europa: Zece companii, autorizate pentru export
Deja zece producători de miere din Republica Moldova au obținut dreptul de export pe piața Uniunii Europene, fiind listați oficial în sistemul TRACES NT al Uniunii Europene. Acest lucru confirmă recunoașterea standardelor înalte de calitate ale produselor apicole din Moldova, afirmă ANSA într-un
Dumitru Alaiba: Exporturile de produse agricole moldovenești s-a triplat în rezultatul liberalizării comerțului cu UE
Exporturile de produse agricole moldovenești s-a triplat în rezultatul liberalizării comerțului cu UE, afirmă ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Într-o postare pa pagina sa Facebook, ministrul a prezentat cifre care definesc aceatsă creștere. „Înainte de liberalizare, exporturile pentru produsele contingentate însumau