Soluții pentru depășirea crizei energetice: Dorin Recean a discutat cu partenerii externi ai țării
Cum ar putea fi ajutați cetățenii, dar și companiile, în condițiile actualei crize energetice, dar și care sunt soluțiile pe termen scurt și cele pe termen lung – despre aceasta a discutat premierul Dorin Recean cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. În
Criza actuală, o șansă de transformare economică, afirmă premierul Dorin Recean
Premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor producătorilor de carne, lapte și panificație pentru a discuta despre ajustarea consumului de energie la nivelul întreprinderilor. Totodată, demnitarul a subliniat și necesitatea investițiilor în eficiența energetică. În contextul crizei energetice, șeful Executivului a reiterat
Gala Moldova Eco Energetică: Eficiența energetică și viitorul sustenabil, discutate de experți
Eficiența energetică, tranziția spre un viitor mai verde au fost teme abordate la Gala Moldova Eco Energetică – eveniment care a reunit profesioniști din sectorul energetic și persoane pasionate de inovații verzi. „Astăzi, energia verde nu este doar o necesitate, ci și o oportunitate
Asistență tehnică nerambursabilă: Moldova primește un grant de 4,5 mln dolari destinat eficienței energetice
Republica Moldova va beneficia de asistență tehnică nerambursabilă, în valoare de 4,5 milioane de dolari. Acest sprijin va fi orientat pentru implementarea proiectului „Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova”. În acest sens, Parlamentul a ratificat Acordul de grant dintre Republica Moldova, Banca Internațională
Mélanie Joly, în vizită la Guvern. Discuțiile s-au axat pe consolidarea relațiilor moldo-canadiene
Consolidarea relațiilor moldo-canadiene, promovarea priorităților economice și investiționale, negocierea unui acord privind protecția socială în beneficiul cetățenilor moldoveni stabiliți în Canada dar și ultimele evoluții din regiune au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean și ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, transmite
Victor Parlicov: Facturile sunt mari din motiv că se irosește foarte multă energie
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, susține că în țara noastră se consumă energie în exces, ceea ce și generează cifre exagerate în facturi. „Foarte mult s-a vorbit despre prețuri la energie, taotă lumea a fost bulversată de situația pe piețele internaționale și care ne-a