Donald Trump și Vladimir Putin au discutat despre condițiile-cheie care ar putea stopa războiul
Donald Trump și Vladimir Putin au avut o convorbire telefonică, în cadrul căreia au abordat o serie de subiecte-cheie. Războiul din Ucraina, unul dintre subiectele principale care a fost discutat de cei doi lideri. Donald Trump și Vladimir Putin și-au exprimat dorința de
Trump și Putin au încheiat convorbirea telefonică. Cât timp au discutat liderii
Trump și Putin au finalizat apelul telefonic, care a durat 2 ore și 28 de minute, potrivit unui deputat rus. Informația este confirmată atât de CNN, cât și de agenția de presă rusească TASS. CNN citează că discuția dintre cei doi lideri a
Trump afirmă că „multe elemente” au fost convenite înainte de convorbirea cu Putin
Președintele american Donald Trump susține că „multe elemente” ale unui posibil acord de pace în Ucraina au fost deja convenite cu omologul său rus, Vladimir Putin, înaintea convorbirii telefonice programate între cei doi lideri. Declarația a fost făcută pe Truth Social, unde Trump
Expert: Putin evită un răspuns clar privind armistițiul. Kremlinul așteaptă un semnal de la Trump
Liderul de la Kremlin nu a dat încă un răspuns clar la propunerea Statelor Unite privind un armistițiu de 30 de zile în Ucraina, în timp ce Kievul a acceptat inițiativa. Analistul politic Andrei Curăraru susține că Vladimir Putin încearcă să tragă de
Administrația Trump analizează propunerile Rusiei privind armistițiul după revenirea emisarului special la Washington
Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a revenit la Washington după o întâlnire cu cei de la Moscova. Administrația Trump analizează rezultatele discuției, iar consilierul american pentru securitate națională, Mike Waltz, a declarat pentru Fox News că Washingtonul tratează situația cu „prudență și
Donald Trump comentează declarațiile lui Putin cu privire la armistițiul de 30 de zile
Donald Trump s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cu această ocazie, președintele american a oferit detalii despre propunerea cu privire la armistițiul de 30 de zile. Trump a menționat că emisarul său special, Steve Witkoff, poartă negocieri „importante” în Rusia
Alegeri cruciale în Groenlanda, după ce Trump și-a manifestat interesul pentru insulă. A început votul
Prim-ministrul Groenlandei a declarat că alegătorii se confruntă cu o „alegere fatidică”, în timp ce insula arctică şi-a deschis marţi urnele de vot într-un scrutin crucial, urmărit îndeaproape de Europa şi SUA. Votul de marţi a atras atenţia la nivel mondial după afirmaţiile
Donald Trump amenință Rusia cu sancțiuni. Trump cere încetarea focului în Ucraina
Președintele american Donald Trump a anunțat că ia în considerare impunerea unor sancțiuni asupra Rusiei. Acestea vor fi impuse până când se va ajunge la o încetare a focului și la un acord de pace. Declarația sa vine pe fondul intensificării atacurilor rusești
Elon Musk, pus la colț de Trump după concedierile masive
Președintele SUA, Donald Trump, a restrâns influența lui Elon Musk în procesul decizional guvernamental, după ce administrația sa a concediat zeci de mii de funcționari publici în ultimele săptămâni. Conform Politico, aceste disponibilizări în masă au afectat mai multe agenții federale și au