VIDEO Noul Parlament al Republicii Moldova, CONSTITUIT. Declarațiile lui Greceanîi și Manole
Parlamentul de legislatura a XII este legal constituit. Asta după ce, în debutul ședinței de astăzi, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a prezentat raportul privind rezultatele alegerilor din 28 septembrie și validarea mandatelor deputaților aleși. În noul Legislativ, Partidul Acțiune și Solidaritate deține
Domnica Manole, realeasă în calitate de preşedinte al Curţii Constituţionale
Domnica Manole a fost realeasă în calitate de preşedinte al Curţii Constituţionale. Decizia a fost adoptată, astăzi, 17 august. Preşedintele Curţii a fost ales prin vot secret, pentru un termen de 3 ani, cu majoritatea de voturi ale judecătorilor. Domnica Manole a mai
Manole și Litvinenco, reacție la protestul opoziției și explicații privind procedura de numire a judecătorilor la CC
Este dreptul lor. Noi acceptăm. Așa a reacționat Domnica Manole la protestul opoziției în timpul depunerii jurământului de către judecătorii Curții Constituționale. Totodată, Sergiu Litvinenco a precizat că procedura de numire a judecătorilor CC corespunde tuturor standardelor internaționale. „Într-o țară democratică, totul este
Domnica Manole și Sergiu Litvinenco urmează să fie numiți judecători la Curtea Constituțională
Executivul va aproba, în următoarea ședință, numirea Domnicăi Manole și a lui Sergiu Litvinenco în funcția de judecători ai Curții Constituționale. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Dorin Recean. „Ambele candidaturi au competențele profesionale și pregătirea juridică necesare pentru a asigura, în mandatul
Declarația Domnicăi Manole după ce a revenit la șefia CC
Domnica Manole le mulțumește judecătorilor constituționali pentru că au ales-o pentru a doua oară în funcția de președinte al Curții Constituționale. Manole menționează în mesajul publicat pe pagina web a CC că principiile sale profesionale vor rămâne aceleași. ”Voi continua eforturile pentru consolidarea
